Pe de altă parte, există câteva absenţe notabile în lotul deplasat în staţiunea de la poalele Muntelui Codru-Moma. Este vorba, în primul rând, despre Voiculeţ, atacantul fiind învoit de conducere pentru a fi probat, la Antalya, de o formaţie de ligă secundă din Rusia. În cazul în care va convinge, iar oferta primită de UTA va fi avantajoasă (circa 30.000 de euro), el va părăsi „Bătrâna Doamnă”. La Moneasa nu sunt prezenţi nici Varga, nici Bălan, curtaţi de UTA dar în privinţa cărora nu s-a ajuns, deocamdată, la o înţelegere. Totuşi, sunt şanse ca ei să apară, peste câteva zile, în cantonament, iar tratativele să fie încununate de succes.
Cei ce se călesc în staţiune
Iată lotul FC UTA, care se pregăteşte, începând de duminică, în staţiunea Moneasa, lista jucătorilor fiindu-ne pusă la dispoziţie de organizatorul de competiţii Dorin Stana: Smaranda, Bodea, Cioară – portari, Miheţ, Mihuţ, Pocuca, Botiş, Pascariu, Tânc, Calvin, Diarra, Gornic, Gâlcă, Nădăban, Chindriş, Ignea, Palcu, Raţ, Digbeu, Purece, Drăgan, Ţucudean, Capătă – jucători de câmp.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!