Ionuţ Chirilă a continuat, vineri, să-l atace pe Florin Hidişan, după ce în cursul dimineţii nu l-a lăsat să intre pe stadion. Conflictul dintre cei doi a ajuns la cote alarmante, deoarece Chirilă a anunţat că se gândeşte să-l suspende pe jucător definitiv din activitatea sportivă, nu doar pe o anumită perioadă, adică până la finalul contractului. În plus de asta, managerul – antrenor l-a ameninţat pe Hidişan: „Va mai plăti, cu vârf şi îndesat, nu vă spund când şi cum”.
„E un derbedeu”
Ionuţ Chirilă a continuat tirul acuzelor îndreptate către jucător, pornit încă de miercuri seara. „Acest jucător este un pericol pentru noi toţi. E un derbedeu. Nu l-am primit la stadion deoarece putea repeta comportamentul de după meciul cu Râmnicu Vâlcea. Şi nu am nevoie de aşa ceva. Noi vrem linişte, avem un meci greu la Deva. Asemenea om nu mai are ce căuta în lot” – a spus Chirilă.
„Nu l-am umilit”
Mai multă lume, poate în proporţie covârşitoare, au înţeles din atitudinea antrenorului că a urmărit să-l umilească pe jucător, prin schimbarea sa. Chirilă a explicat: „Dacă vroiam să-l umilesc, îl lăsam să se încălzească până se termina meciul. Cum a răspuns el este incalificabil. E o faptă de o gravitate enormă, iar prin acest gest Hidişan s-a descalificat în faţa întregului fotbal românesc”.
Meci greu la Deva
Ionuţ Chirilă a spus că meciul de sambata, de la Deva, cu Mureşul, va fi unul dificil, din cauza situaţiei în care se află echipa arădeană, cu atâţia accidentaţi. „Se întâlneşte o echipă obosită, cu una care are un lot mai mare. Noi mai avem şi accidentaţi, aşa că vom avea meci greu la Deva. Un punct ne mulţumeşte, dar vrem să câştigăm. Cea mai bună apărare este atacul, deci vom juca ofensiv” – a mai spus Chirilă.
Primul unsprezece
Ionuţ Chirilă nu are prea multe variante pentru primul unsprezece la meciul cu Mureşul Deva. Aşa stând lucrurile, „Bătrâna Doamnă” ar putea începe cu următorii: Huţan – Bălan, Melinte, Paşcovici, Dumitru – Ilin, Cr. Todea, Puie, M. Gheorghe – Ibeh, Roszel.
L.S.
Trimite articolul
Xchirila daca ai avea singe in instalatie ai avea curaj sa stai fata in fata cu hidisan!dar faci pe tine de frica!dupa ce ai incasat pumnul miercuri ai fugit in ungaria ieri ca erai vinat dimineata!dar esti un las si nu ai curaj!doar gura e de tine!specific la mitici defapt!