Meci de verificare destul de interesant, sâmbătă, pe terenul „Şega”, între UTA şi Naţional Sebiş. Roland Nagy şi DanStupar au trimis în teren aceiaşi jucători cu care a început şi jocul cu Gloria, disputat o zi mai devreme. De acestă dată, adversarul utiştilor a fost mult mai arţăgos, elevii antrenaţi de Leo Pinţa făcând o primă repriză reuşită.
Prima mare ocazie a aparţinut acestora, prin Ivancea, pentru ca apoi Pantea să rateze un penalty (bară), după un fault al lui Bălgrădean, venit la capătul unei erori a lui Mutulescu.
Cum ratările de obicei se răzbună, UTA a reuşit să deschidă scorul prin acelaşi Tchami, care marca prima dată şi cu o zi înainte, la partida cu Gloria. Jucătorul camerunez a prins o torpilă de la 12-13 metri, direct la vinclu: 1-0. Chiar înainte de pauză, oaspeţii au mai lovit o dată bara, direct din corner.
După odihnă, UTA i-a avut în teren pe „senatorii de drept”, care au făcut instrucţie cu sebişenii. Ţucudean, de două ori, Batin şi Drida, au stabilit scorul final, 5-0.
Aşadar, după un week-end cu 11 goluri (UTA câştigând vineri cu 6-0 în faţa Gloriei) date şi niciunul primit, „Bătrâna Doamnă” se poate declara mulţumită de pofta de gol arătată de jucătorii săi. Atacanţii şi-au făcut datoria cu prisosinţă, în ambele partide, pe lângă cuplul deja sudat Batin – Ţucudean, apărând acest Joel Tchami, care a arătat destul de bine, a marcat de fiecare dată, deschizând scorul. Acum, aşteptăm doar decizia lui Ionuţ Popa în privinţa camerunezului.
De semnalat este şi faptul că Pocuca şi-a revenit, e bun de joc, dar sunt ceva probleme în dreptul lui Marius Mitu, care acuză o accidentare la spate. Însă – şi aşa – valorosul mijlocaş a strâns din dinţi şi a stat la dispoziţia tehnicienilor.
UTA – Naţional Sebiş 5-0 (1-0)
UTA: Bălgrădean – Toc, Mutulescu, Pascariu, Roman – Tobă, Apostol, Copil, Purece – Joel, Pecarov (prima repriză).
Bujor – Manea, Pocuca, Buican – Mihuţ, Chindriş, Drida, Nădăban – M. Mitu – Batin, Ţucudean (repriza a II-a).
Sebiş: Merşca – Cl. Feieş, Lung, Lengyel, Savin – Găldeanu, A. Pavel, Ignea, Pantea – Necşulescu, Ivancea. Au mai jucat: Cioară – Eşanu, Huţanu, Cr. Feieş, Toda, Leucuţa, Viderok.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!