ADVERTORIAL. Potrivit Planului, în fiecare unitate de învățământ preuniversitar se vor crea grupuri de acțiune, cu specialiști din domeniile vizate. În aplicarea normelor vor fi implicate cadrele didactice, părinții și reprezentanții asociațiilor de elevi. În afară de activități practice și campanii de conștientizare, Planul prevede includerea în programa școlară a unor cursuri obligatorii de educație pentru sănătate și a unor tematici de prevenire a faptelor anti-sociale în cadrul programului ”Școala Altfel”.
Miniștrii liberali care au lucrat la acest Plan Național sunt: ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Culturii, Raluca Turcan. Proiectul a fost conceput împreună cu ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia – Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Lavinia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!