Frustrările s-au spus cel mai mult pe rețelele de socializare, s-au încercat și câteva mișcări de stradă prin marile orașe, dar mobilizarea nu a mai fost la fel. Poate şi pentru că reacționăm doar atunci când sunt zeci sau sute de morți? Poate pentru că, la nivel de popor, am decis să izolăm cazul Caracal, în Caracal, și să ne vedem de viețile noastre mai departe. Au fost câteva demisii, s-au făcut câteva schimbări și viața poporului român va merge mai departe, „cazul Alexandra” urmând probabil să devină doar o lecție pentru viitorii studenți la criminalistică.
Dar, totuși, încă mai sunt unii care încearcă să mai câștige ce se poate câștiga de pe urma acestui caz. Unii politicieni care au intrat în cursa pentru Cotroceni promovând, din nou, mesaje de revoltă, de ură, de răscoală. Am impresia că sunt oarecum nemulțumiți că nu le-au ieșit mișcările anti-sistem din prima, că nu au reușit să pună suficientă presiune publică pentru a putea forma, încă o dată, o masă de manevră din votanți, și acum merg pe cartea răzbunării. Se folosesc de cazul Alexandrei pentru a promite răzbunarea tuturor celor nedreptățiți, o resetare a statului și desigur multă pușcărie pentru toți oponenții politici. Discursul plin de venin și ură nu este unul nou. L-au folosit încă de la drama din Colectiv, s-au urcat cu bocancii pe cadavre, pe suflete chinuite și au încercat să facă mereu o politică a răzbunării. Doar că de această dată nu au reușit. Poate, undeva, în conștiința populară mai există o urmă de minimă empatie și masa mare de votanți nu se va mai lăsa manipulată sentimental.
Cert este că se încearcă din nou crearea unei emoții colective, a unui sentiment de revoltă și de răzbunare, care să alimenteze neputința din fiecare dintre noi. Cât de puternici vom putea sta împotriva celor care încearcă să facă din cadavre trepte, câtă dovadă de coloană vertebrală vom avea în ziua alegerii președintelui, rămâne de văzut. Dar, un lucru e cât se poate de sigur: doar bazându-ne pe politica răzbunării nu vom reuși să evoluăm și dacă ne dorim într-adevăr o țară demnă, poate candidații ar trebui să facă un prim pas în acest sens.
Se folosesc de cazul Alexandrei pentru a promite răzbunarea tuturor celor nedreptățiți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!