Cum am ajuns aici? Cum s-au scăpat frâiele unei minime civilizații din mână? Greu de spus. Ce vedem, în schimb, sunt pereți vandalizați pe toate străzile, gunoaie aruncate la întâmplare și multă mizerie. Dacă în anii trecuți, graffiti-urile erau specifice mai degrabă gangurilor și clădirilor abandonate, acum tot Aradul e doar o pânză folosită prost de cei care vor să se facă remarcați.
„Vă rugăm nu desenați pe pereți” era îndemnul lipit pe holurile unei instituții publice din Arad acum vreo câțiva ani. La acel moment mi s-a părut hilar afișul, spunându-mi în sinea mea că nimeni nu ar trece pur și simplu la pictatul pereților. Astăzi, însă, cred că pe lângă eternele plăcuțe cu „Atenție, cad ornamente” și „Atenție, cade tencuiala”, ar mai trebui puse și unele afișe cu „Vă rugăm nu iscăliți pereții”. Clădiri monument istoric, palate burgheze sau pur și simplu garduri, toate sunt pline de însemnele unei lipsei de civilizație. Mai mult, acum câteva săptămâni, imediat după amplasarea ornamentelor de Paște, aceiași cetățeni cu veleități artistice și-au marcat teritoriul prin câteva dâre de vopsea. Și pe zi ce trece, Aradul pare tot mai mult să devină doar umbra unui oraș curat și civilizat.
De ce nu funcționează sistemul de monitorizare video măcar în zonele centrele ale orașului? De ce nu vedem mai multe patrule pe străzi? De ce a fost lăsată această stare a orașului să degenereze până într-acolo încât să spunem doar: nu putem face nimic!
Cu toții vrem un oraș curat, un oraș cu multe spații verzi, cu flori, gazon tuns la linie și clădiri reabilitate. Vrem un Arad măreț, dar – așa cum bine puncta Aristotel – „un oraș măreț nu trebuie confundat cu un oraș populat”, să nu mai vorbim de importanța educației de-acasă. Atâta timp cât această stare de fapt va fi doar acceptată și nu se va încerca remedierea ei, degenerarea va continua.
Acum tot Aradul e doar o pânză folosită prost de cei care vor să se facă remarcați
Trimite articolul
XDin pacate adevarat si totodata foarte trist. Si cel mai nasol lucru este ca nu se vede nicio speranta la orizont……
Si abia acum ai observat fatuca!? Sau ti-o fi spus altcineva ce sa scrii! Și tat noi ni-s da vina!? Nu marele carmuitor ce s-o sacrificat tinaretea pentru oraș! Și mai are o binemeritată răsplată la Brucsel! Ca Bibi nici no apucat sa sa puna pa scaun! Numa ronduri, curățat lacu, achiziționat terenuri…..Adică cine dă directia!? Aveau Păun!?
Vai , v-ati trezit ?
Unde ati fost voi, presa, in ultimii ani de zile cand semnele debandadei tutelate de autoritatile locale au inceput sa-si arate mizeriile ?
Cand voi presa, ar trebui sa slujiti cetateanul dar i-ati intors spatele, si faceti pantofii politicienilor, aici se ajunge, la o disolutie a autoritatilor statului, pt. ca vedeti d-tra, politia locala e supradotata dar au program de femei gravide si amendeaza doar babutele care vand patrunjel9e doar unul din aspecte).
De cate ori ati tinut voi, presa locala, cont de opiniile si sesizarile cetatenilor ? Scrieti doar articole care convin politicienilor locali.
Bine punctatasa e ca în Arad au venit din toate colturile tarii, asa cum s-a întâmplat în Ardeal și Aradul a fost tras în jos de tot felul de needucați și în plus edilii din ultimii ani nu au mai făcut nimic pt acest oraș! Aici nu exista local patriotism, nici simțul civic!
-
Eu, ca aradean, recunosc ca nu exista needucat mai mare ca aradeanul. Tot aud de mic povestea asta cu altii din alte zone, de la cei mai prosti si needucati oameni pe care-i intalnesc. 😀
-
Corect! Dar mai exista ceva important … foarte multi au plecat și vor pleca, multi rămân in centrele universitare după absolvire – Timișoara, Cluj Napoca, București, etc … Elita tânăra a Aradului in general pleacă …
Un oraș falkonistoid ,distrus de împăratul de la brad.nu se vede nimic bun la orizont. Rușine bibi,demisia botoxata falka.
Nu cred ca aceste lucruri s-au schimbat.In Arad lumea a fost necivizizata de multi ani,insa regimul Ceausescu a ffost dur si lumea avea frica autoritatilor.De ce sunt necivilizati oamenii de peste 40 ani?S-au schimbat.Fac galagie in blocuri,nu le pasa cum parcheaza masinile,in magazile te lovesti tot de nesimtirea oamenilor care au trait mare parte in regimul Ceausescu.De ce credeti ca s-a schimbat ceva?
Un copil crescut intr-o familie necivilizata….va fi necivilizat.Ma invirt in Arad si nu-mi place.Ce rost are sa cautati civilizatia,aceasta a plecat odata cu amprenta celor care ne-au invatat sa vim mai civilizati,cei pe care ce- mai multi ai injura acum.
Succes in involutie
De ce nu functioneaza sistemul de monitoriare video ? Simplu , fiindca e facut prost, doar ca sa sifoneze bani. Cei mai multi oameni nu inteleg ca pentru a avea un sistem functional (vorbind acum de monitorizare video) nu e necesar doar sa-l cumperi , sa-l instalezi si sa-i tai panglica. E nevoie de mult mai mult. E nevoie de bani pentru operare pentru intretinere. Ai nevoie de personal care sa-l exploateze, de proceduri operationale . Daca nu ai toate astea ai un bibelou care se umple de praf si mai bifezi o ” mareata realizare” . In fapt nu ai nimic. ASTA A FOST POLITICA FALCA IN ADMINISTRATIA LOCALA SI CONTINUA CU ADMINISTRATIA BIBART. Punct.
Vina este numai si numai a aradenilor care voteaza fara sa gandeasca aceeasi administratie corupta de vreo 20-25 de ani. Doar pentru ca isi spune liberala si de dreapta . NE MERITAM SOARTA.
Inca un articol scris cu argumente logice si pertinente,autoarea are dreptate pe deplin.Insa se mai pun citeva intrebari,dincolo de conduita civica execrabila a unor locuitori ai Aradului(nu aradeni,ci aciuiti aici in speranta unui trai mai bun),se mai vede indiferenta administratiei locale de vreo doua decenii(se stie cine este artizanul haosului,piara-i numele);,masurile luate sunt anapoda,politicianismul este in floare si in cons.local;Aradul nu are nici o sansa sa renasca,praapastia in care a fosr aruncat nu are iesire,iar presa din cind in cind mai are pusee de civism,cind ia o pauza de la lauda tilharilor.Insa vina apartine aradenilor,care au adus la conducere o echipa de neica nimeni,insa straluciti politicieni,adica mincinosi.
De la MacDonalds si pana la Maternitate, cladirile in cauza sunt inconjurate de niste garduri metalice ale politiei locale, care mai mult incurca circulatia decat fac bine. Daca e sa pice o bucata de cladire in capul trecatorilor,, asta se va intampla chiar si cu acele garduri. Sau reparati naibii cladirea sau puneti niste schele de protectie pentru trecatori. Fuseraiul cu gardurile nu ajuta nimanui. Daca va muri careva strivit de o bucata de acoperis, nici militienii cu gardul si nici proprietarii cladirilor darapanate nu vor fi scosi nevinovati.
“Cum s-au scăpat frâiele unei minime civilizații din mână? Greu de spus”
Nu e deloc greu de spus, ba chiar este o lista, posibil si cronologica, de cauza si efect.
Include: conducere egoista si ignoranta, sistem de educatie slabit, lipse de initiative sau suprimarea lor.. si multe altele.
Ce scop are articolul asta mai exact?
”Cum am ajuns aici”???? Simplu!!!! Comportamentul de rama, nevertebrat al electorului mancurt,”paralizat”si cu simt civic combativ atrofiat resemnat,fara capacitate combativa!!!!Am ”ales” rosu,portocaliu,galben, trandafiri,lalele,garoafe,sageti si LEVENTE BOGNAR constanta mafiota din infecta administratie a orasului ramas si fara ”basca”!!!!
Petre, nu știu de unde ai venit în Arad, ai făcut ceva pt Aradul asta? Bognar chiar ca a făcut, dacă făceau și primarii cât a făcut el orașul ar fi arătat altfel! Ce susținere a avut! Știi istoria Aradului de la atestare?
Vezi unde era orașul acum 100 de ani și sub conducerea venetici lor unde a ajuns!? E greu sa gândești? În rest mai citește!
pierdut civilizatie ,gasitorului recompensa
Da ma, mare exemplu esti tu, jurnalista de duzina, pentru societatea aradeana. Chiar tu te-ai gasit sa critici. Te uiti dimineata in oglinda cand iti speli ratul? Te vezi? Te surprinzi des criticand orice din societatea si nimic nu iti convine? Poate ai nevoie de un falus atasat de specimenul masculin purtator care, cu toate puterile ramase in el sa iti ofere un prim orgasm corespunzator pe viata asta. Altfel vei vedea lumea mai apoi. In caz ca nu faci rost de specimenul mentionat in randul precedent, ma sacrific, iti jur! Desi nu-s fan casaloti.
in toate comentariile conducerea e de vina. dar pe aia cine i-a ales? sau, daca nu i-ai ales, ai facut ceva sa convingi oamenii sa voteze altii mai competenti? tot voi sunteti de vina, nu va mai ascundeti.
Sunteti ingamfati, nu va place sa recunoasteti ca aveti parte din vina.
cand patrulele amendeaza pentru aprcari, e revolta aici si pe FB. cand admnistratia dorea sa faca parcari, ati urlat ca sa nu desfinteze piata, sa nu darame garajele (pline cu abureli si muraturi, sic!) sa nu .. sa nu…
nicicum nu-i bine cu voi, mereu stiti mmai bine, dar la vot ‘va pisati pe el de vot’ si in administratie nu va implicati.
strazile sunt murdare si pline de guoaie pentru ca lipsesc cei 7 ani de acasa la f multi. pe astia cine i-a educat decat generatia voastra, comentaci comunisti!
hai sictir!