Devenim nemuritori prin locul pe care îl primim în sufletul celor care ne iubesc. Se întâmplă asta atunci când prin întâlnirile noastre reușim să lăsăm o urmă de neșters în inima cuiva, atunci când îi pictăm un tablou nou despre viață în fața ochilor, unul mai colorat și poate mai senin, dacă ne reușește. Adevăratele și cele mai profunde conexiuni între noi, ființele umane, se produc atunci când reușim să slăbim controlul minții asupra inimii. Atunci când ne permitem să simțim, fără să ne fie frică de ceea ce vom întâmpina în calea noastră și în interiorul nostru. Atunci când oferim fără să ne fie teamă că nu vom primi la fel de mult înapoi. Exact așa cum spunea Antoine de Saint-Exupéry: „Omul vede bine numai cu inima”. În acele momente în care reușim să nu traducem și să nu codificăm în raționamente senzațiile și emoțiile care ne cuprind, le permitem celorlalți să ne vadă deschiși, curioși de lume și de ceilalți.

Mi se întâmplă des ca mergând pe munte, să fiu foarte atentă la cărare și la cum îmi pun picioarele unul în fața celuilalt, cu grijă, absorbită fiind de cărarea uneori destul de îngustă și expusă. Mintea și corpul lucrează în strânsă alianță, iar inima în acele momente nu are alt rol decât să mențină efortul depus de corp. La sfârșitul acestei stări de concentrare, cu privirea îndreptată spre pământ, rămân întotdeuana surprinsă de acel unic moment, în care ajungând la o altitudine suficient de mare, în fața ochilor răbufnește natura sălbatică cu toate frumusețile ei, oferind o copleșitoare panoramă. Acela este momentul în care inima începe să cânte, muțind vocea minții, atunci izbucnesc lacrimile asemenea izvoarelor care țâșnesc din stânci. Cam așa sunt și întâlnirile semnificative din viața noastră, apar de multe ori după un efort susținut, apar atunci când ne așteptăm mai puțin la ele, dar numai atunci când ne lăsăm deschise canalele interioare și suntem dispuși să primim și să oferim. Vă încurajez să priviți cu încredere oamenii cu care vă intersectați pe drumul vieții voastre. Să îi priviți curioși și deschiși, fără etichetă și judecată.

Zilele aceastea le-am dedicat bunătății, dăruirii și primirii. Am încercat să mă îndrept cu inima deschisă către oamenii din jur, cu recunoștință și mulțumire pentru ceea ce semnifică ei pentru mine. Și procedând astfel, am primit în dar tocmai oglinda comportamentului meu… exact ca în povești.

redactia.jurnalaradean@informmedia.ro

„Cele mai profunde conexiuni între noi, ființele umane, se produc atunci când reușim să slăbim controlul minții asupra inimii