Sunt conștient că știrile negative se vând mai bine, știu că prima dată se citesc și se comentează evenimentele rele, dar voi încerca totuși să privesc cu optimism în prezent și spre viitor, poate voi avea și susținători. Dacă nu acum, la început de an, când fiecare transmite în jurul său doar mesaje pozitive, atunci când să dăm o șansă speranței de mai bine? Poate acum e momentul să ne gândim cum putem câștiga timp pentru noi, să înlocuim sintagma <am pierdut timpul> cu <am câștigat timp>. Tot timpul pe care-l cunoaştem se află în urmă şi e pierdut dacă-l cântărim în unităţi de măsură convenţionale. De aceea ar trebui să măsuram timpul în unităţi de măsură calitative, nu cantitative. Să putem spune că au trecut trei bucurii şi o tristeţe, două lucruri bune şi unul pe care-l regret în loc de <a mai trecut o zi>. Timpul e al nostru, suntem stăpânii timpului prezent şi totuşi, în permanență, robii timpului viitor. De ce nu învăţăm oare să ne bucurăm de ceea ce avem, de fragilitatea secundei prezente, de paradoxul pe care-l reprezintă eternitatea efemeră a prezentului? De ce ne îngrijorează atât de tare viitorul, când prezentul e aici, e mereu cu noi şi ne oferă permanenţa sa? De ce privim nostalgic în trecut, când prezentul ne inundă viaţa, e peren, e aici şi îl trăim necontenit? Haideţi să încercăm să câştigăm timp, să dăm valoare fiecărei zile din viaţa noastră, să trăim frumos, să facem bine, să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară, să iubim, să încercăm să-i facem pe cei din jurul nostru să fie bucuroşi de faptul că ne-au cunoscut, să fim un timp câştigat pentru cei cu care interacționăm. În mod cert nu vom reuşi întotdeauna. Desigur că intervine teama. Teama de eşec, teama de ridicol, spaima unei greşeli care ne poate afecta viitorul. Dar greşeala, odata comisă, este deja trecut, prezentul în care trăim o poate remedia neîndoielnic. Acest prezent, în care suntem permanent, conform site-urilor de analiză a traficului web, datorită vouă, cititorilor noștri și a muncii depuse de întreaga echipă, cel mai accesat și credibil ziar online arădean. Acest lucru ne încântă, dar ne și obligă. Intrăm într-un an pe care, cu toate nenorocirile generate de conflicte, cu tot disconfortul produs de anunțatele creșteri de taxe, ni-l dorim mai bun, ni-l dorim extraordinar, fabulos chiar, iar în mare parte chiar de noi depinde ca așa să fie. În numele colegilor mei de la Jurnal Arădean și aradon.ro și al meu personal, vă doresc ca în 2024 să aveți parte doar de lucruri bune, vă doresc să fiți mai veseli și mai concilianți unul cu celălalt. La mulți ani!
Trimite articolul
XAccept provocarea Dumneavoastra.
anul 2024 pentru Arad va fii la fel ca si 1989 cand vom scapa de acest Ceausescu de la Brad si de clica lui de impostori purtatori de c…e!!