Începutul acestei săptămâni ar fi trebuit să aducă tragerile la sorți în competițiile de seniori și senioare, dar acestea au fost amânate. Startul în campionate și cupe era prevăzut pentru începutul lunii octombrie, dar încă sunt ședințe și consultări pentru sistem și nu se știe încă exact când vor începe.
Dacă în handbal s-a stabilit deja de o reluare a competițiilor interne în prima parte a lunii viitoare, baschetul a bătut pasul pe loc sau chiar în spate. Sportul cu mingea la coș nu are încă un calendar „bătut în cuie” pentru revenirea după pauza forțată de pandemia de coronavirus, iar spiritele s-au încins după consultările federalilor cu reprezentanții cluburilor.
Jucătoarele și jucătorii ajung la capătul răbdării și la fundul portofelului, iar consensul pare departe pentru un calendar care să satisfacă atât cluburile, cât și forul de specialitate.
La feminin situația s-a tensionat după ce președintele FRB, Horia Păun, a sfătuit cluburile, la o ședință online, să semneze contracte cu jucătoarele pentru cel mult trei luni. Mai multe baschetbaliste importante din Liga Națională au luat o atitudine fermă împotriva acestei sugestii, care pare o glumă proastă. O astfel de măsură ar aduce multe efecte negative. Nici la masculin situația nu este cu mult mai roz, deși de acolo nu au apărut informații despre contracte scurtate.
Cupa, un fel de mini-ligă care crește riscul de accidentări. La ora actuală FRB vrea să înceapă sezonul cu Cupa României. Doar că nu în formatul clasic, cu dueluri eliminatorii, ci un fel de mini-campionat. La feminin sunt două propuneri, cu turnee la final de octombrie și noiembrie sau octombrie și decembrie, în funcție de calendarul internațional. Ar implica 11 meciuri, la turnee fiecare cu fiecare. Inclusiv Final 4-ul s-ar disputa în acest sistem. Primul turneu ar programa 5 partide în șase zile și al doilea 6 într-o săptămână.
În condițiile în care meciurile de pregătire sunt cu semnul întrebării, fără să se intre în ritm, atât de multe jocuri oficiale pot duce la accidentări urâte. Pe lângă aceasta, o săptămână de cazare pe turneu poate îngreuna și mai mult bugetele cluburilor, care oricum sunt afectate de pandemie și de costurile suplimentare generate de teste.
Multe cluburi nu agrează ideea ca Ligiile Naționale să înceapă doar în decembrie sau ianuarie, când federalii speră că vor fi condiții mai relaxate și se va juca în etape săptămânale. În această situație ar trebui o prelungire a contractelor, dacă cluburile de la feminin ar urma sfatul președintelui. În cazul nefericit în care situația nu se va îmbunătăți și campionatul va rămâne în aer, sportivele ar avea din nou o perioadă lungă fără venituri.
Sunt destule echipe care primesc finanțări publice. Acestea vin pentru competiții, iar în multe cazuri campionatul este cel care atrage grosul (și cupe europene unde este cazul). Conducătorii din LNBF agreează turnee la care să se joace meciuri de campionat și cupă.
Fără salarii. Sportivii și cei din staff-uri nu au fost feriți de criza provocată de coronavirus. Oprirea bruscă a campionatelor a stopat și veniturile pentru cei implicați. Nu s-a mai jucat vreun meci sub panou de la începutul lunii martie. Dacă la masculin unele echipe s-au reunit deja și au început pregătirile, la feminin doar jucătoarele de la Sepsi au început, fiind cu gândul la Euroligă.
La începutul pandemiei au fost cluburi care au ales să plătească integral ultima lună în care s-a jucat, dar asta nu înseamnă că s-a întâmplat peste tot. A fost și posibilitatea suspendării contractelor și o sumă de la stat pentru sportivi, cu un anumit plafon. Lunile au trecut, iar jucătorii au umblat la rezerve pentru a trece peste această perioadă fără venituri pentru traiul de zi cu zi, dar și pentru a fi pregătiți când vor putea juca din nou. Dar sportivii au nevoie să fie lăsați să își facă meseria, adaptându-se la condițiile actuale. Protocolul medical există deja.
Abandon. Jucătorii și cluburile se pregăteau pentru un sezon întreg, iar propunerea cu contracte pe doar 3 luni a lăsat un gust amar celor implicați. Inițial FRB anunțase că LNBF va începe în octombrie și se va încheia în mai. Deși unii sportivi de top au salarii bune, este greu să trăiască atâtea luni fără un venit nou, iar în cazul celor cu salarii mai mici situația este și mai dificilă. Mulți au și familii care depind de aceste venituri.
O astfel de situație disperată îi poate obliga chiar să renunțe la sportul căruia i-au dăruit mulți ani din viață și l-au practicat cu pasiune pentru un alt loc de muncă, mai stabil și unde să li se permită să lucreze.
Baschetul românesc, mai ales cel feminin, suferă deja din cauza numărului redus de jucătoare, iar o scădere acum ar avea consecințe și în viitor.
Ce s-ar întâmpla cu Liga Națională dacă o parte importantă dintre baschetbalistele autohtone ar decide să renunțe la sport după această dezamăgire? Dacă acest lucru se întâmplă, cine va mai juca atunci când vor fi condiții prielnice pentru reluarea fără restricții? Pe cine vor mai admira copiii care vor să practice acest sport și pe cine vor mai avea ca modele? Pe cine vor mai merge să vadă la sală? Ce motivație să aibă când văd că nu pot avea o bază materială din care să trăiască? Se vor mai găsi sponsori să investească în acest sport?
Există pentru sportive și varianta plecării în străinătate, unde autoritățile permit reluarea întrecerilor. Dar, la puțin timp înainte de reînceperea competițiilor, echipele și-au format loturile aproape în totalitate și este greu să schimbe planurile din mers.
Litigii și pierderea credibilității. Cluburile românești, în general, nu au așteptat ultima sută de metri pentru a-și forma loturile pentru sezonul următor. Contractele au fost făcute pentru tot sezonul, iar o alterare a acestora necesită acordul ambelor părți. Cine ar accepta să renunțe la salariul pe mai multe luni pentru că în România s-a schimbat din mers? Probabil cei de la BAT (Tribunalul Arbitral de Baschet) se vor sătura de litigiile pe care le vor avea de rezolvat, după ce au avut și în ultimii ani câteva spețe din țara noastră.
O astfel de desfășurare nu ar afecta doar acest sezon. Ar putea urma o creștere a neîncrederii din partea jucătorilor pentru a veni în viitor în Liga Națională, după ce și în trecut au fost cazuri de rău-platnici. Cluburile vor avea de plătit salarii mult mai mari pentru a putea atrage în continuare jucători din afară care să aducă un plus întrecerii interne.
Cluburile și-au desemnat reprezentanți să meargă miercuri la Ministerul Tineretului și Sportului. Se speră să se ajungă la un consens pentru redeschiderea competițiilor fără atâtea restricții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!