Pensionată încă din anul 2021, Stark a rămas în fruntea DGASPC până la începutul acestui an. În ultima ședință a Consiliului Județean Arad, care a avut loc joi, 27 februarie, conducerea instituției județene a organizat ceea ce trebuia să fie un moment solemn, respectiv omagierea a Erikăi Stark, cea care a condus 11 ani DGASPC. Numai că acest moment a fost transformat într-un fiasco de către Erika Stark. Invitată să spună câteva cuvinte, la final de carieră, fosta directoare a DGASPC a început să arunce cu noroi și cu venin exact în instituția care i-a oferit finanțare și i-a fost partener în toate proiectele, mai bune sau mai puțin bune ale instituției, respectiv în Consiliul Județean Arad.
Încă din capul locului, Stark s-a prezentat ca un fel de „Mesia” al cazurilor sociale din județul Arad, lăsând să se înțeleagă faptul că, fără ea, aceștia aveau vieți mult mai grele. Omițând faptul că, sub oblăduirea ei, o mulțime de copii au căzut victime ale abuzurilor de toate felurile posibile, sexuale, psihice sau fizice, în centrele din subordinea DGASPC, conduse de apropiați ai directoarei, Erika Stark s-a erijat în salvatorul orfanilor, s-a erijat în „Superman-ul” care le-a salvat viața. Poate că, din punctul de vedere al unor copii, o fi așa. Dar sunt zeci și zeci, poate sute de orfani care ar contrazice-o instant pe cea care, de 11 ani, a condus cu mână de fier DGASPC. Mai departe, după ce le-a explicat tuturor celor prezenți cum a salvat viețile zecilor de cazuri sociale din județul Arad, Stark a început să atace Consiliul Județean Arad, pe motiv că nu alocă asistenței sociale bani mai mulți. Bani, bani, bani, acesta a fost al doilea subiect „atacat” de cea care, până să se pensioneze, avea doar cuvinte de laudă despre CJA și conducătorii județului, indiferent care au fost aceștia. A ajuns să facă inclusiv „profeții”, anunțând că, dacă cei de la Consiliul Județean nu vor trimite și mai multe milioane spre DGASPC, cazurile sociale vor ajunge ca pe vremea comuniștilor. În tot acest timp, le-a plâns de milă angajaților de la Protecția Copilului, care trebuie să lucreze aproape voluntar, dacă face un raport muncă-salariu. Asta în condițiile în care, la o simplă lecturare a veniturilor angajaților de la DGASPC, se observă că salariul mediu al unui angajat, care nu deține o funcție de conducere, se învârte în jurul sumei de 5.500-6.000 de lei.
Pledoariile aberante ale Erikăi Stark au reușit să provoace rumoare în întreaga sală a Consiliului Județean Arad, printre toți cei prezenți acolo, însă acest lucru nu a oprit-o pe fosta directoarea DGASPC din atacurile pe care și le regizase încă înainte de a lua cuvântul.
În loc de concluzie, vă lăsăm, mai jos, veniturile acelea „mici”, primite pentru munca „voluntară” depusă de Erika Stark în fruntea DGASPC, pentru anul 2024: 142.926 de lei, reprezentând salariul primit de la DGASPC; 71.289 de lei, reprezentând pensia. Peste 210.000 de lei, reprezentând peste 42.000 de euro, într-un an de zile. La asemenea sume, ar vrea și alții să facă „voluntariat”, asemeni Erikăi Stark.
Erika Stark s-a erijat în salvatorul orfanilor, s-a erijat în „Superman-ul” care le-a salvat viața