Că aceste închirieri se fac în mod legal ori nu, asta este treaba lor. Cert este că ei sunt răspunzători pentru închirierea apartamentelor pe care le deţin.
Dar, după ce-şi iau partea leului, cum se zice, adică după ce-şi încasează chiria, proprietarii apartamentelor închiriate se duc liniştiţi spre casele lor, uitând să treacă pe la administratorii asociaţiilor de proprietari, pentru a vedea dacă chiriaşii au achitat întreţinerea la bloc ori au restanţe.
Sigur, în condiţiile de criză economico-financiară, care nu a ocolit nici asociaţiile de proprietari, sunt chiriaşi cărora le este foarte greu să plătească chiria la proprietar – pentru ca acesta să nu le dea papucii -, să plătească întreţinerea la bloc – care, în multe cazuri, este destul de mare – şi, în final, să le mai rămână bani şi pentru a avea ce să pună pe masă.
Din aceste motive se pot întâmpla cazuri în care chiriaşii nu pot să-şi plătească întreţinerea, fără ca proprietarul să ştie acest lucru, trezindu-se cu somaţii de plată ori cu aparatmentul pus în vânzare din cauza cheltuielilor acumulate, neachitate de chiriaşi.
De aceea, consider că este bine ca, lună de lună, proprietarii apartamentelor închiriate să se preocupe de plata cheltuielilor la bloc, nu doar de încasarea chiriilor, pentru a nu se pomeni că sunt chemaţi în judecată pentru neplata întreţinerii de către chiriaşi. Proprietarii apartamentelor închiriate la diferite familii ori persoane trebuie să ştie că pentru plata cheltuielilor la bloc, ei sunt cei urmăriţi, nu cei care locuiesc în chirie.
CIURDARU PAVEL
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!