E momentul vorbelor frumoase, al îmbrățișărilor calde, în deplin acord cu simfonia de culori ce se desfășoară sub ochii uimiți ai privitorului. Cu gesturi mici vom înceta să mai fim singuri pe lume, iar vremea urâtă ce stă la cotitură va fi doar un simplu capriciu al unei toamne târzii. Pentru unii este ușor și firesc să-și exprime sentimentele, pentru alții mai greu dar, oricât de puternici am fi, simțim uneori o dorință nestăvilită de afecțiune, siguranță, ocrotire! Este momentul să stăm la taifas cu noi înșine și cu cei din preajmă deopotrivă. În lumea mult prea grăbită în care ne ducem viața, dispar dialogul, comunicarea, socializarea și rămânem doar cu singurătatea, înstrăinarea și boala. Era digitală distruge încet și sigur suflete, sentimente, comunicare, iubire, apreciere, compasiune. Doar iubitorii de animale trăiesc momentul când prietenii cu lăbuțe sau aripi sunt pregătiți pentru iarnă, mângâiați mai des ca înainte, primiți în căldura casei și a sufletului celor ce-i ocrotesc. Afecțiunea lor, manifestată fără cuvinte, e ca un dar ceresc, ele ne sar în brațe fără să ne întrebe, pentru ele nu există melancolie, ci doar alergătură și joc! Este momentul să profităm de acest anotimp atât de schimbător și plin de surprize. Plimbări lungi prin covorul de frunze uscate ce foșnesc și suspină la fiecare pas, lăsându-ne mângâiați de razele timide, blânde și calde a soarelui ce parcă vrea să-și ia bun rămas de la noi, știind că pleacă într-o vacanță lungă cât anotimpul de iarnă. Nu uitați să faceți sport! Doar ce vă place și vă poate ajuta la sănătate: gimnastică, tenis, înot, alergare, ciclism, călărie. Petreceți cât mai mult timp în natură, chiar și în grădina în care o varză uitată seamănă cu o planetă picată din cer, străbateți la pas pădurea dezbrăcată de frunze și foșnet, lăsați ceața să vă mângâie obrazul, lipiți-vă palmele de trunchiurile copacilor uzi ca să le simțiți bătaia inimii. Nu fiți triști! Fiecare toamnă va aduce un nou început.
Era digitală distruge încet și sigur suflete, sentimente, comunicare, iubire, apreciere, compasiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!