O femeie care se respectă şi se cunoaşte foarte bine, are deja un „stil”. Ea va şti să aleagă din marea ofertă de pe piaţă, chiar semnată de mari creatori, doar ceea ce se potriveşte personalităţii ei. Alege simplitatea şi nu vei da greş, ai grijă la accesorii, menirea lor este să te pună în valoare, dar greşit alese, pot distruge şi cel mai frumos vis. Dacă ai un stil, nu vei fi nevoită să respecţi pas cu pas tendinţele. Oricum, moda trece iar tu rămâi o femeie „stilată”. Nu încerca să copiezi alte persoane sau vedete, s-ar putea să ai surpriza ca ceea ce lor le vine perfect, să te transforme pe tine într-o Cenuşăreasă. O femeia cu stil este o adevărată vedetă, ea atrage privirile şi stârneşte admiraţie şi respect. Alege din tot ce se oferă doar ceea ce te reprezintă şi nu vei greşi. Important este să ai încredere în tine şi convingerea că întotdeauna faci alegerea potrivită. Nu uita să ţii cont şi de vârstă, fiecare cu farmecul ei! În copilărie te îmbracă mama, adolescenţa implică formarea gustului pentru frumos sau nu, iar maturitatea cere să te îmbraci ca o adevărată doamnă!
Şi marele secret este că orice haină arată altfel pe o persoană care practică o formă de sport, în mod constant. O ţinută perfectă, pe lângă haine şi accesorii, împlică mersul cu spatele drept, umerii traşi spre înapoi şi coborâți, acea unduire de felină, gata oricând de atac, siguranţa paşilor, strălucirea ochilor, nelipsitul zâmbet şăgalnic, pot face din orice femeie o vedetă.
Iată de ce, persoanele care s-au ţinut de programul sportiv, au ocazia să vadă în oglindă un trup bine lucrat, permiţându-şi ţinute elegante şi uneori puţin îndrăzneţe. Nu este niciodată târziu să vă apucaţi de sport, succes!
„O femeia cu stil este o adevărată vedetă, ea atrage privirile şi stârneşte admiraţie şi respect”
Citiți principiile noastre de moderare aici!