Luați de val cu grijile zilei de mâine, uităm că plămada vieții noastre stă scrisă în astre. Avem nevoie de lumină, căldură și iubire să putem funcționa. Și totuși, prima lună de vară, deși umedă și răcoroasă, sau uneori caniculară ne-a adus parfum de tei, cireșe, fluturi și trandafiri. Promisiunile primăverii devin acum certitudini. Pădurile tinere se transformă în codri semeți, florile zămislesc roade, grâul își pleacă fruntea în valuri sub bătaia vântului. Sub umbrarul pădurii păsările și sălbăticiunile fac exerciții de independență, făcând prin frunziș și prin tufe o larmă de nedescris. Vine dor de ducă, de vacantă, de domnul Coșbuc, marele poet al naturii ca să mai scrie o cronică de concert. Ne-a rămas speranța de a reveni la o viață normală, la natură și libertate, acel elixir de vitalitate care ne reactivează cel mai important resort al bucuriei de a trăi: văzul, mirosul, auzul. Verdele ierbii și al pădurilor, roșul macilor, imaginea pestriță a pajiștilor, culorile verii ce intră direct în sânge ca o injecție cu extaz. Este momentul să percepem culorile care au efecte benefice asupra organismului uman, ajutând creierul să primească permanent impresii, facănd conexiuni care îi vor spori rezistența, sănătatea și perioada de funcționare fără reparații. Albastrul ne aduce starea de relaxare așa că visați cu ochii pe cer. Roșul ne îndrăgostește, galbenul ne stimulează inspirația, ne face optimiști. Verdele reglează tensiunea emoțională și crește puterea de concentrare. Să nu uităm lumina solară care activează metabolismul, secretă energie, asigură confortul spiritual. Să ne lăsăm copleșiți totuși de frumusețea naturii! Profităm de vremea prielnică pentru plimbări, participăm la cursuri de gimnastică de întreținere, ne bucurăm de soare, vacanță, libertate.
Avem nevoie de lumină, căldură și iubire să putem funcționa
Citiți principiile noastre de moderare aici!