Timpul consacrat lor este la fel de important ca cel destinat orelor de masă și somnului
Punem mare accent pe aspectul fizic, făcând cu regularitate exerciții fizice cu program dificil, uitând să ne alimentăm sănătos. Alții, punem pe primul plan intelectul și psihicul. Dar noi suntem un tot unitar, ne cunoaștem bine corpul și limitele sale, putând evita multe obstacole în viață. Trăind echilibrat și fericit putem dobândi o mare libertate interioară. Făcând mici schimbări în rutina de zi cu zi, obținem un nebănuit echilibru, dezvoltând principii de sănătate și de viață deplină și liberă. Exercițiile fizice sunt o adevărată fântână a tinereții. Timpul consacrat lor este la fel de important ca cel destinat orelor de masă și somnului. Sportul practicat în mod regulat ameliorează funcționarea organelor, reduce problemele cardiace și obezitatea, favorizează circulația sângelui, oxigenarea întregului corp, înviorează celulele, sporește bucuria de a trăi și eficacitatea mentală. Dezvoltă musculatura dând corpului un aspect armonios, afluxul de sânge din timpul efortului stimulează curățirea pielii, aceasta căpătând o nuanță mai plăcută, cu aspect sănătos. Activează sistemul limfatic, favorizând efortul de epurare și eliminare, ajută ficatul și rinichii în munca lor de eliminare a toxinelor, facilitează digestia, crește rezistența la boli, ameliorează somnul și diminuează insomniile. Toate aceste sunt valabile pentru o activitate fizică moderată, practicată cel mai târziu cu două ore înainte de culcare. Aici mă refer la sportul de agrement, nu la cel de performanță, la omul obișnuit care are nevoie să-și redobândească mai ușor liniștea și calmul interior după o zi de muncă sau școală, diminuând angoasa și anxietatea. Tensiunea fizică și psihică dispare, se descarcă în mod natural agresivitatea și frustrările, prin practicarea exercițiilor fizice. Dar programul sportiv trebuie să fie o plăcere, nu o corvoadă, să facă apel la numeroase părți ale corpului, destul de viguros încât să pună în mișcare într-un mod energic musculatura, să dureze atât cât să dea senzația agreabilă de oboseală sănătoasă. Este greu de ales ramura sportivă pe are vrei să o practici, dacă nu poti, ceri ajutorul specialiștilor: medic de familie, medic specialist, antrenor. Exercițiile fizice violente, sub toate formele, concentrează sângele spre mușchii cei mai solicitați, în dauna organelor interne: ficat, rinichi, stomac. În acest caz, sportul nu mai are un rol de reglare a funcțiilor organismului, dimpotrivă. Sportul dur, de competiție uzează prematur organismul, favorizând tensiunea nervoasă. Încă din antichitate, Hipocrate, medic celebru al acelei perioade, a considerat că pentru menținerea stării de sănătate, cel mai bun remediu îl constituie practicarea sistematică a exercițiilor fizice. Tinerețea spirituală își găsește bun lăcaș într-un corp sănătos. Coordonatele granițelor tinereții sunt nebănuit de complexe, ca și complexitatea ființei umane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!