Rolul calciul în organism
• Este un mineral vital pentru formarea și rezistența oaselor și a dinților și pentru menținerea sănătătății gingiilor;
• Este important și pentru menținerea ritmului cardiac sănătos și în transmiterea impulsurilor nervoase;
• Este necesar pentru creșterea mușchilor și pentru contractarea lor, cât și pentru prevenirea crampelor musculare. Poate crește rata de dezvoltare a oaselor și densitatea minerală a oaselor în copilărie;
• Oferă energie și participă la structurarea proteinei de ARN și ADN;
• Este implicat în activarea unor enzime, inclusiv lipaza, care dizolvă grăsimile pentru a putea fi folosite de organism;
• Menține permeabilitatea membranei celulei, ajută activitatea neuromusculară, menține sănătatea pielii.
Surse de calciu
• Se găsește în produsele lactate, somon (cu oase), sardine, fructe de mare, migdale, sparanghel, melasă, drojdia de bere, varză, pudra de roșcove, smochinele, alunele de pădure, semințele de susan, frunzele de nap, varză chinezească, fasolea boabe.
Observații
• Deficitul de calciu poate duce la dureri de încheieturi, unghii fragile, eczeme, crampe musculare, insomnie, nervozitate, amorțeli ale brațelor și/sau picioarelor, ten palid, rahitism, carii dentare;
• Este nevoie de vitamina D pentru a absorbi calciul, cele mai bune surse alimentare de vitamina D fiind gălbenușul de ou, somonul și ciupercile;
• Femeile care fac sport și cele la menopauză trebui să mărească aportul de calciul, pentru că nivelul estrogenilor scade. Estrogenii apără sistemul osos creând depozite de calciu în oase;
• O dietă bogată în proteine, grăsimi saturate și zahăr afectează aportul de calciu. Consumul de cereale rafinate, băuturi dulci (bogate în fosfor), excesul de sare, consumul în exces de cafea, duc la pierderi de calciu din organism;
• Cantitatea de calciu de care avem nevoie în fiecare zi este în funcție de vârstă, pentru un adult cantitatea de calciu recomandată fiind de aproximativ 1.000 mg/zi;
• Acidul oxalic din sfeclă, cacao, rubarbă, boabe de soia și spanac afectează absorbția calciului, combinându-se cu acesta în intestine și producând săruri insolubile care nu pot fi absorbite. Consumul normal al alimentelor care conțin acid oxalic nu ar trebui să pună probleme, dar o cantitate prea mare din aceste produse poate inhiba absorbția calciului. Acidul oxalic se poate combina cu calciul dând naștere la oxalat de calciu, care formează pietre la rinichi.
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
„Calciul se găsește în produsele lactate, somon (cu oase), sardine, fructe de mare, migdale, sparanghel, varza, smochinele, alunele de pădure, semințele de susan, fasolea”
Citiți principiile noastre de moderare aici!