Vitaminele B-complex acționează ca niște coenzime, fiind implicate și în producerea energiei. Vitaminele din complexul B și vitamina C sunt vitamine hidrosolubile, se dizolvă în apă, spre deosebire de vitaminele A,D,E și K, care sunt solubile în ulei. În rândurile de mai jos vom sublinia proprietățile a două vitamine din complexul B, vitamina B6 și B12.
Vitamina B6 (piridoxină)
Este implicată în multe funcții ale organismului decât aproape oricare alt nutrient, influențând atât sănătatea mentală, cât și pe cea fizică. Ajută la menținerea echilibrului dintre potasiu și sodiu și contribuie la formarea globulelor roșii. Este utilă sistemului nervos, fiind necesară pentru funcționarea normală a creierului și pentru sinteza acizilor nucleici ARN și ADN, care conțin informațiile genetice pentru reproducerea tuturor celulelor și pentru dezvoltarea normală a acestora. Inhibă un produs chimic toxic numit homocisteină, care atacă mușchiul inimii și permite formarea de depozite de colesterol în jurul acestuia. Piridoxina acționează ca diuretic slab, reducând simptomele sindromului premenstrual și poate fi utilă la prevenirea formării pietrelor de oxalat de calciu din rinichi. Ajută la absorbția vitaminei B12, la funcționarea sistemului imunitar și la producerea anticorpilor. O carență de vitamina B6 poate duce la anemie, dureri de cap, greață piele solzoasă, conjunctivită, artrită, dificultăți de învățare, de memorie, pierdere a părului.
Surse
Cantitatea cea mai mare de piridoxină se regăsește în drojdia de bere, ouă, pește, carne, mazăre, morcovi, spanac, semințe de floarea-soarelui, nuci, germeni de grâu, avocado, banane, fasolea boabe, broccoli, orezul brun, varza, pepene galben, porumbul. Printre plantele care conțin vitamina B6 se află lucerna, iarba mâței și ovăzul.
Vitamina B12 (metilcobalamina)
Este complexul cel mai chimic dintre toate vitaminele și este numele generic pentru toți compușii esențiali cunoscuți în biologie sub numele de cobalamine. Cobalaminele sunt similare cu hemoglobina din sânge, cu excepția faptului că, în loc de fier, conțin cobalt. Vitmina B12 există în multe forme, cea mai eficientă formă fiind metilcobalamina. Intervine în dezvoltarea și protejarea sistemului nervos, cantități mai mari fiind necesare pentru protejarea împotriva deteriorării neurologice la bătrâni. Este utilă pentru prevenirea anemiei, ajută acidul folic în reglarea formării globulelor roșii și ajută la utilizarea fierului. Este necesară și unei bune digestii, absorbției hranei și la metabolizarea carbohidraților și a grăsimilor. Vitamina B12 este legată și de producerea acetilcolinei, un neurotransmițător care ajută memoria și învățarea. Persoanele care urmează o dietă vegetariană o perioadă lungă de timp (mai mult de cinci ani) ar trebui să își măsoare nivelul de vitamina B12, știut fiind că ea se găsește aproape exclusiv în țesuturile animale. O carență de vitamina B12 poate fi provocată de o proastă absorbție, care apare la persoanele în vârstă și la cei care suferă de boli digestive. Carența poate duce la un mers anormal, la degradare a oaselor, depresie, tulburări digestive, amețeli, stări de leșin, iritabilitate, nervozitate, pierderi de memorie, afecțiuni neurologice, palpitații, anemie pernicioasă.
Surse
Cele mai mari cantități de vitamina B12 se găsesc în carne, drojdie de bere, scoici, ouă, heringi, rinichi, ficat, macrou, fructe de mare, alge, soia și produse din soia. Se consideră că bacteriile din intestinul gros sintetitează mare parte din vitamina B12.
Vitaminele B-complex acționează ca niște coenzime, fiind implicate și în producerea energiei
Citiți principiile noastre de moderare aici!