Fiecare fruct conține diferite substanțe nutritive, cu proprietăți diferite. În rândurile de mai jos redăm beneficiile câtorva fructe de sezon de care ne putem bucura în această perioadă.
1.Banana. Este un fruct ce conține mult potasiu și foarte puțin sodiu. Necesar pentru echilibrul nervos, mai ales în caz de confuzie mentală și de depresie, potasiul este util persoanelor afectate de hipertensiune arterială și boli cardiovasculare. Permite scăderea tensiunii arteriale, normalizează ritmul cardiac și previne formarea cheagurilor de sânge. Banana se remarcă prin conținutul de vitamina B6, dar conține și cantități însemnate de vitaminele C, B1, B2, B3, precum și de folați. Ambele tipuri de fibră vegetală, solubilă și insolubilă, sunt prezente în cantități semnificative în banane 2,4 g/100 g, fibre care contribuie la scăderea lipidelor sangvine. Bananele conțin cantități mici de serotonină – substanță care este derivată din aminoacidul triptofan și îndeplinește diverse funcții în cadrul sistemului nervos.
2.Clementina – un hibrid al mandarinei – este bogată în flavonoide, cu puternice efecte antioxidante și antiinflamatoare. Hesperitina, un flavonoid util pentru oase, se găsește în cantitate mare în clementine. Beta-criptoxantina este un carotenoid
regăsit în clementine care contribuie la combaterea cancerului, a maladiilor cardiovasculare și la regenerarea masei osoase. Conține numeroase minerale și oligoelemente, printre care potasiu și cupru, dar și vitaminele B1, B3, B6, B9 și C. La fel ca toate citricele, clementina este bogată în fibre, în principal pectină, care se găsește mai degrabă în membrana albă din jurul pulpei.
3. Ananasul conține bromelaină, o enzimă care facilitează digestia proteinelor, combate artrita și favorizează circulația sangvină în caz de maladii cardiovasculare și boli inflamatorii. Această enzimă este prezentă doar în fructul proaspăt, nu și în cele conservate sau procesate. Pe lângă vitamina C (100 g de ananas acoperind 25% din doza zilnică recomandată), ananasul conține acid galic și alți compuși fenolici – antioxidanți eficienți care conferă acestui fruct proprietăți antioxidante apreciabile. Este un fruct inclus în regimurile pentru retenția de apă, deci și în cel pentru celulită. Vitaminele sunt prezente în număr mare (A, C, B1, B2, B5, B6, B9, B12, E și K), la fel ca și oligoelementele, în ordine descrescătoare: potasiu, calciu, fosfor, fier, cupru, zinc.
4.Mango. Fruct exotic prin excelență, mango asigură întregul necesar zilnic de betacaroten, de vitamina A și vitamina C, contribuind, așadar, eficient la contracararea efectelor negative ale radicalilor liberi. Principalele cartodenoide din mango sunt betacarotenul (precursor al vitaminei A) și violaxantina (pigment galben). Nivelul de provotamină A din fructul de mango copt este unul dintre cele mai ridicate în rândul fructelor proaspete. Concentrația de fibre crește pe măsură ce fructul se coace – majoritatea fibrelor solubile din mango se prezintă sub formă de pectină, în cantitate comparabilă cu cea din măr și banană. Mineralele sunt bine reprezentate în mango: potasiu, cupru, fier (în acest sens, mango deține recordul printre fructe).
Citiți principiile noastre de moderare aici!