Arad. Au fost destule voci care spuneau că AJF vrea 16 echipe în noul sezon al ligii a IV-a, însă conducătorii din primul eșalon al fotbalului județean nu au fost de acord cu așa ceva și – după consultările de azi – s-a ajuns la concluzia că se va merge cu 14 echipe. Fără invitații și pomeni, au spus aceștia. Cele două excluse, Semlecana Semlac și Șoimii Tauț nu vor mai fi printre echipele din liga a IV-a, deși s-a zvonit că ele ar putea primi invitație. Nu s-a întâmplat așa, iar celelalte cluburi care au făcut cerere de primire, Șoimii Șimand, Dacia Beliu și Victoria Felnac nu au fost pe placul eventualilor viitori colegi, așa că nu s-a acceptat campionat cu 16 echipe.
Prima etapă
Tot azi s-a stabilit și programul meciurilor din campionatul ligii a IV-a. Etapa inaugurală, care va avea loc pe 9 august, arată astfel:
Unirea Sântana – Lunca Teuz Cermei, UTA BD II- Gloria, Șoimii Lipova – Național II Sebiș, Victoria Zăbrani – Aqua Vest, Frontiera Curtici – Progresul Pecica, Crișul Ch. Criș – Voința Mailat, Păulișana Păuliș – Banatul Sânicolau Mic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!