Baza „Activ” a fost azi gazda primelor partide de pe tabloul principal al turneului de tenis BRD Arad Challenger, dotat cu premii în valoare de 30.000 de euro plus ospitaliate.
Neamțul Daniel Brands și-a confirmat statutul de principal favorit al competiției, impunându-se în fața unui posesor de wild-card, românul Florin Mergea, scor 6-3, 7-5. Disputa s-a desfășurat pe o căldură toridă și a durat o oră și 17 minute, tenismenul din Germania părând că-și păstrează resurse pentru tururile viitoare.
„Baschetbalistul” Brands – 1,95 metri – este locul 102 ATP și are în palmares cinci turnee din circuitul ATP Challenger, primul obținut în 2008, la Timișoara. În acest sezon el și-a încercat norocul și la cele trei Grand Slamuri, nereușind însă să depășească faza calificărilor.
O primă surpriză a fost oferită de un alt român intrat pe tablou cu invitație, Alexandru Luncanu (locul 503 ATP), care a câștigat cu scorul de 6-0, 6-4, în fața numărului 283 mondial, slovacul Andrej Martin. În alte jocuri de azi: Gensse (Franța) vs Marcan (Croația) 6-4, 6-3 și Bagnis (Argentina) vs Capkovic (Slovacia) 6-4, 1-6, 6-3.
Zece partide din turul inaugural sunt programate pentru mâine, trei dintre ele avându-i în prim plan pe românii Victor Hănescu, Victor Crivoi şi Marius Copil. Pentru arădeanul Copil este un duel cu repetiție, după ce săptămâna trecută, în Germania, s-a aflat față în față cu același portughez Gastao Elias (favorit 6 la Arad și locul 161 mondial).
Citiți principiile noastre de moderare aici!