BUCUREŞTI. Luni, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorţi a ţintarului Ligii II pentru sezonul 2014-2015, care va debuta în ultimul week-end al lunii august. Băieţii de la Şoimii Pâncota au avut emoţii, în aşteptarea adversarilor, pofta de fotbal pe puncte şi …bani fiind uriaşă după o vacanţă de vară (prea) lungă.
Cu Vâlcea
Echipa fanion a judeţului – dat fiind faptul că este singura care evoluează în eşalonul secund – , Şoimii Pâncota, va avea un adversar greu la debut: CSM Rm Vâlcea. Lucru recunoscut şi de antrenorul Dan Cuedan: „Întâlnim o echipă bună, cu posesie extraordinară, care a început pregătirile cu gândul la Liga I. Va fi un meci greu, din care vom încerca să luăm maxim. Vâlcea are antrenor foarte bun, în persoana lui Eric Lincar. Am mai fost adversari, echipele lui pasează foarte frumos”.
Dar, iată programul primei etape în Seria II: CS Mioveni – ACS Poli Timişoara, Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea, Fortuna Poiana Câmpina – Metalul Reşiţa, FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare, Unirea Tărlungeni – FC Olt Slatina, FC Bihor Oradea-va sta.
În continuare, Şoimii Pâncota va întâlni: Reşiţa (deplasare), Bihor (acasă), Satu Mare (d), Olt (a), Târlungeni (d), Caransebeş (a), etapă liberă (VIII), Câmpina (a), Poli Timişoara (a), Mioveni (d). Urmează alte şase etape din retur, ultima pe 7 decembrie.
Amical de prezentare
Chiar dacă nu este încă bătut în cuie, vineri, Şoimii Pâncota va disputa un joc amical în compania prietenilor de la Naţional Sebiş. „Va fi un bun prilej pentru iubitorii sportului rege din Pâncota de a vedea la lucru achiziţiile din această vară. Sperăm să primim OK-ul din partea firmei care s-a ocupat de regazonarea terenului, pentru disputarea la Pâncota a acestui ultim test înaintea startului Ligii II” – ne-a declarat preşedintele Pavel Piroş.
Orice punct contează
Conform deciziei Comitetului Executiv al FRF, în play-off şi play-out fiecare echipă va porni cu zestrea de puncte adunată în jocurile tur-retur, pentru evitarea jocurilor de culise. Promovează în Liga I echipele clasate pe locurile 1 în play-off din fiecare serie (în total 2 echipe). Retrogradează în Liga a 3-a echipele clasate pe locurile 11 şi 12 din Seria I, locul 11 din Seria a 2-a, plus o echipă de pe locul 10, după disputarea unui joc de baraj într-o singură manşă, pe teren neutru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!