Pâncota. Turul s-a încheiat în seria vest a ligii secunde, dar sâmbătă se dă deja startul returului. Prima parte a campionatului a fost una care nu a mulțumit pe nimeni, dar se speră ca returul să fie mai productiv.
Cuedan: „Nu-s mulțumit”
După primarul Iosif Retter, a sosit rândul antrenorului Dan Cuedan (foto) să spună că rezultatele din tur nu-l mulțumesc. „Au trecut pe lângă noi câteva puncte ce trebuiau câștigate. Nivelul nostru de concentrare nu este la nivelul ligii secunde și de aceea cred că am ratat cel puțin două victorii. Nu-s mulțumit de cele doar șapte puncte strânse, însă nici nu suntem sub linia care duce în liga a III-a. Trebuie să-i fac pe jucători să înțeleagă faptul că reprezintă un club de ligă secundă, acolo unde sunt destule pretenții, se cer rezultate” – spune Cuedan.
Vor șapte puncte
S-a stabilit și numărul de puncte pe care-l vrea Șoimii Pâncota în cele cinci meciuri ce se mai dispută anul acesta, contând pentru returul campionatului. „În situația în care avem două partide acasă și trei în deplasare, cred că un obiectiv care spune că vrem minim șapte puncte nu este deplasat. Am merge în vacanța de iarnă mai liniștiți și cu satisfacția că suntem în obiectiv” – declară Cuedan.
Antrenor nou la Vâlcea
Ca și înaintea meciului cu CS Mioveni, Șoimii Pâncota are, din nou, parte de un adversar care și-a schimbat antrenorul chiar în săptămâna dinaintea partidei: „Din nefericire, din nou dăm peste o echipă care și-a schimbat antrenorul înaintea meciului cu noi. Vă dați seama că începând cu jucătorii și terminând cu conducătorii, toți vor face totul să arate noului antrenor de ce sunt ei în stare. Mergem, însă, să ne jucăm șansa, deși ne așteaptă un meci de foc la Râmnicu Vâlcea” – conchide Cuedan.
Licitația, un fiasco
Azi, la sediul FRF, a avut loc licitația pentru drepturile de televiziune. Șoimii Pâncota nu a avut reprezentant la ședință, care a fost însă un fiasco, deoarece nu s-a ajuns la niciun acord cu privire la banii ce trebuie să-i primească fiecare echipă din liga secundă, urmând- cel mai probabil – ca fiecare club în parte să negocieze cu posturile tv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!