ARAD. Peste 30.000 de arădeni s-au vaccinat cu prima doză de vaccin, de la începutul lunii ianuarie și până în prezent. De asemenea, mai bine de 11.000 de persoane au fost imunizate cu ambele doze, potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Arad.
Cu toate acestea, 11 dintre arădenii vaccinați cu prima doză au ajuns pe secțiile Covid ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU), în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU, Simina Roz, „cele 11 persoane au dezvoltat forme medii ale bolii și au fost internați pe secțiile non-ATI ale unității sanitare. Toți au fost confirmați cu Covid în urma unui test RT-PCR, după vaccinarea cu prima doză. Până în acest moment, nicio persoană nu a ajuns la noi după imunizarea totală, cu ambele doze.”
Fără date pentru nespitalizați
Acestea sunt doar cazurile înregistrate la persoanele care au avut nevoie de spitalizare. Cu siguranță, numărul celor infectați după vaccinarea cu prima sau a doua doză este mult mai mare. Nu am reușit, însă, să aflăm numărul acestora, pentru că Direcția de Sănătate Publică Arad nu ține o astfel de statistică la nivel local.
Cu toate acestea, datele există la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică, care a și publicat o situație în data de 14 martie, nedefalcată pe județe, însă. Cert este că, la nivel național, „în perioada 1 – 14 martie 2021 (2 săptămâni), un număr de 2.672 de persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. 52,9% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 5,1% au fost vaccinate cu Moderna și 42% au fost vaccinate cu Astra Zeneca. De la începutul vaccinării până în prezent (27 decembrie 2020 – 14 martie 2021), un număr de 7.145 de persoane (0.49% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin”, se arată în raportul INSP.
De asemenea, dacă vorbim despre cazurile înregistrate la persoanele vaccinate cu a doua doză, „în perioada 1 – 14 martie 2021 (2 săptămâni), un număr de 385 persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin. 95,3% au fost vaccinate cu Pfizer Biontech și 4,7% au fost vaccinate cu Moderna”, se arată în același raport.
Și la Arad
Din informațiile noastre, și la nivelul județului Arad au fost înregistrate mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în urma vaccinării cu două doze. Persoanele infectate post imunizare completă au dezvoltat forme ușoare ale bolii, nefiind nevoie de internare.
Trimite articolul
Xmadam Ambrus Sorina, unde ai facut scoala de jurnalism ? Scrii la inceput ca ,,nicio persoană nu a ajuns la spital după imunizarea cu a doua doză, apoi ca, 11 dintre arădenii vaccinați cu prima doză au ajuns pe secțiile Covid ,, Apoi ca o atotstiutoare ce te afli spui ,,Cu siguranță, numărul celor infectați după vaccinarea cu prima sau a doua doză este mult mai mare,, De unde ati aflat doamna? Ati ghicit in cafea ? V-au spus la biserica ? .
-
Măi anonimu, lu, peste prăjit dar tu de unde cunosti faptul că ziarista nu are dreptate? ai cumva tu vreo statistică făcută in bucătărie? Mai lasă-ne !
-
Madam jurnalista de carton ca mai tot ce tine de presa locala. Maine vedem articol cu a murit dupa vaccinare…in accident de masina. Asta e logica
-
gandeste-te ca la ei suna multi cetateni care isi spun problemele, asa ca nu fii asa de neincrezator in ce informatii are ea. Afla multe de la oamenii care suna la redactie. Nu cred ca esti mai informat decat jurnalistii, nici daca ai fi de la vreun serviciu secret. Nu uita ca pana si serviciile racoleaza … jurnalisti. de ce? ca sa le inchida gura ca stiu prea multe.
-
anonim! Fiindca ,spre deosebire de tine, doamna S Ambrus are si creier si inteligenta necesara incat sa realizeze un fapt cat se poate de simplu;in plus, evident ca s-a si documentat din alte surse,unde poti gasi astfel de informatii! Mai faci si pe superiorul,pe desteptul,cand de fapt , nu esti decat p.- gramada!
-
anonime, ai citit tot si nu ai inteles…. => esti analfabet functional!
sa le luam pe rand:
1. subtitlul complet!! spune: “Potrivit datelor furnizate de oficiali (atentie!!!), în județul Arad, nicio persoană nu a ajuns la spital după imunizarea cu a doua doză.”
de catre oficiali, ai inteles anonime analfabet??? atentie!!! de catre oficiali! care? nu stiu, autoarea nu a scris!2. in al2-lea paragraf: “Cu toate acestea, 11 dintre arădenii vaccinați cu prima doză au ajuns pe secțiile Covid ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU)” si “Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU, Simina Roz (alt oficial!!!), „cele 11 persoane au dezvoltat forme medii ale bolii și au fost internați pe secțiile non-ATI (…) ” un alt oficial de la SCJU Simina Roz recunoaste ca totusi 11 aradeni au facut covid dupa imunizare. Greu de priceput? mai duce neuronu sa continui explicatiile? ok, daca ai obosit pune-te la somn ca prea ti-ai obosit unicul neuron din dotare
3. pe tara, in “2 săptămâni, un număr de 2.672 de persoane” au facut covid si DSP aradean zice ca nici unu din Arad. mie imi pare neverosimila afirmatia dsp-ului.
3. “Din informațiile noastre, și la nivelul județului Arad au fost înregistrate mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în urma vaccinării cu două doze” tu crezi ca medicii din sistem nu vorbesc cu alte persoane. nu vor sa isi asume public ptr ca ii da afara Arafat cat ai zice peste.-
Degeaba te lupti cu pr.s.tul, nu are rost sa-ti pierzi energia;daca nu-l duce capul,degeaba ii explici;el poarta teasta deasupra gatului,doar ca sa nu-l ploua in gat! Trage apa dupa el,ca pute groaznic!
-
-
tovarase anonim, iti sugerez sa mai citesti si din astea https://www.google.com/search?q=abecedar+online
-
,, amice ,, cand spune de nr de infectati nu te deranjeaza si nici nu ti ridici intrebari , logic ! Ariel scrie pe fruntea ta !!! …. cand insa se spune de cazurile care apar in urma vaccinarii , vad ca sari de cur in sus mai ceva ca o minge , mai stai in plm de papagal si reciteste articolul , gandeste si abia pe urma sa vii sa ti desarti prostia in public
Da, am auzit si eu discutând cu un cadru medical despre asemenea cazuri si cred că omul are dreptate că doar lucreazaă la spital după câte stiu Asa că…………..
11 aradeni?
dar pe țară câti or fi oare? intreb asa din pură curiozitate nu de altceva.
PS Ministerul sanatatii ar putea sa publice in mass media o asemenea statistica . !
-
da` scrie clar, negru pe alb 2.672 de persoane. ai probleme de intelegere a textului?
“Cu toate acestea, datele există la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică, care a și publicat o situație în data de 14 martie, nedefalcată pe județe (!!!), însă. Cert este că, la nivel național (atentie!!!), „în perioada 1 – 14 martie 2021 (2 săptămâni), un număr de 2.672 de persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin”multi prosti/analfabeti/retarzi pe m² in Arad 🙁
daca cineva se infecteaza dupa a doua doza,
cred ca mai bine il impusca decat sa il raporteze.
Prostii dracului :))
Cetățenie…prima dată citește ce a scris anonimul,dupa aia comentează…El făcea referire la Ambrus Sorina pentru faptul că se contrazice singura in afirmațiile din articolul postat…Desteptule..!
@anonim,te-a mancat in dos sa-ti expui opinia si au sarit pe tine covidopatii ca sacalii, Dl “@pt anonim” a facut o exegeza a articolului sa-ti explice el cum sta treaba, un mic geniu, diverticul al altuia care din lipsa de argumente se leaga de gramatica/ortografie eventual face o analiza morfologico-sintactica a frazelor fara sa se lege de continut…. Caz tipic de troll jepat 😎
-
anonimul cu atacul la adresa ziaristei e altul , cineva deranjat de situatia ca presa are ,, neobrazarea ,, sa relateze asemenea cazuri dupa procesul de vaccinare , probabil ceva vaccinopat sifonat de realitate , ei bine ! stai ca suntem abia la inceputul campaniei de vaccinare ….cum se va prezenta situatia la iarna ? stiut fiind faptul ca reactii adverse in urma unor vaccinuri pot apare si dupa luni de zile , poate chiar un an sau doi , insa daca acum nu se recunoaste legatura intre cazurile de tromboze si vaccin , cine dracu va mai recunoaste eventualele efecte adverse datorate vaccinurilor , la 5 sau 9 luni dupa vaccinare ? ca de spun doi ani se vor scircuita vaccinopatii de vei vedea doar scantei pe aradon !
-
Putin probabil sa apara efecte secundare atat de tarziu. De regula, efectele adversese postvaccinare apar in cel mult 2 luni,asa cum reiese din experienta celorlalte vaccinuri (https://www.chop.edu/news/long-term-side-effects-covid-19-vaccine#).
Mai mult, oamenii nu traiesc in izolare totala postvaccinare, astfel incat pot sa intervina o multitudine de factori care pot cauza o anumita conditie medicala, nu doar vaccinul.
Datele existente in prezent de la participantii in studiile clinice pentru cele 4 vaccinuri cu uz larg indica absenta unor efecte pe termen lung (6-8 luni).
https://www.google.com/amp/s/theconversation.com/amp/how-do-we-know-the-covid-vaccine-wont-have-long-term-side-effects-155714
-
-
comentatorul @pt anonim pare sa fie antivaccinist ca tine dar erai intr-o criza de delir (o urmareai pe ciocioca?) si nu ti-ai dat seama. la unele avea dreptate bonetti, nu esti in toate mintile, ai perioade nefaste.
Dar e in regula cata vreme va mancati intre voi 😀 -
mda, vezi ca incurci borcanele. nu sunt nici pro nici contra vaccin, dar m-a deranjat prostiile aluia care cearta jurnalista care isi face datoria sa verifice sursele si sa spuna informatiile care le au de la oameni.
cred ca ai avut un mix de oboseala, ramoleala si incapacitate de concentrare specifica varstei, de data asta ma abtin de la alte remarci (dar tare mi-e ca @alt anonim are dreptate catusi de putin referitor la starea ta generala). pace!
Mai e putin si vor aparea zeci de morti de covid cu vaccin cu tot.
Depinde de cum se vor sifona stiriile.
Vino moarte …dulce moarte….
-
Sven hassel,
Are cu ce veni: BOR, AUR, Antena3, RominiaTV si tot felul de daci-liberi, manelisti si sosoci.
Si atunci nu era mai bine sa stea linistiti ca poate nu luau covid niciodata in viata asa cum nu a luat 98% din populatia globului …. foarte interesant cum vaccinomaniacii insista cand deja exista alternative cat de cat viabile https://hospitalpharmacyeurope.com/views/ivermectin-time-for-action/ dar la noi nu se gaseste in farmacie, ca daca s-ar gasi asta sau Arbidol la liber poate nu ar mai fi plin la ATI si nici graba la vacinare. 😡
-
Spune clar in articol ce se afla in spatele refuzului de a se da unda verde tratamentului
Un argument contrar nerostit pare a fi o credință în rândul factorilor de decizie că vaccinurile vor rezolva totul și nu mai este nevoie de tratament. Acest lucru este în mod clar greșit, deoarece vor trece multe luni până când un număr suficient de mare va fi vaccinat pentru a proteja populația…. trebuie vaccinata intreaga populatie pt eradicarea bolii !… sa ma pis pe ei cu vaccinurile lor de rahat ….indiferent de metotele gasite in tratarea bolnavilor , indiferent despre ce medicamente e vorba , nu si nu ! nu e dovedit stintifiic !!!…. pai vaccinurile au fost dovedite stintifiic ? cretini sunt cine poate sa i creada-
“…..Failure to act swiftly on this evidence might begin to look like dereliction of moral responsibility.” Responsabiitate MORALA ? … la vaccinomaniaci ? … ma indoiesc
-
-
Stimabile, persisti in sau insisti cu, confuzia ca vaccinul si tratanentul pentru o afectiune sunt alternative. Nu sunt.
Vaccinul are rol profilactic in a reduce riscul de imbolnavire, iar tratamentul are rol curativ, cand se manifesta afectiunea.
Alternativa la vaccin este imunizarea naturala, nu tratamentul. Cele doua, vaccinul si tratamentul, pot fi complementare, cu primul reduci riscul, cu al doilea tratezi.
Dar stim ca falsa dihotomie e una din metodele de comunicare preferentiale ale miscarii conspirationist-antivacciniste. 😉
Vad ca au navalit Covidiotii in haita pe aici.Articolul este foarte atent scris si dupa parerea mea corect, atat cat poate fi in culegerea de date oficiale. Pentru Covidiotii care se bucura ca apar cazuri dupa prima si chiar a doua doza tin sa va anunt ca nu este nimic neobisnuit.Tot ce trebuia era sa va informati cum functioneaza vaccinul si ce rata de eficacitate are. Asadar,dupa prima doza efectul vaccinului apare dupa aproximativ 7 zile. Deci in perioada dintre ziua1 si ,sa zicem ziua a saptea ,inca te poti imbolnavi asa cum autoarea articolul si autoritatile spun. Intre ziua a saptea dupa prima doza si data cand faci a doua doza protectia impotriva virusului nu e de 100%. E undeva intre 50-80% conform unor studii preliminare. Cand luam cea de a doua doza,tot asa timp de aproximativ o saptamana inca putem lua virusul ,dar in proportie mai mica decat dupa prima doza pentru ca acum avem o oarecare protectie oferita de prima doza. Abia la 7 zile dupa a doua doza protectia este maxima dar atentie, nu este de 100%.In functie de vaccin este in jur de 90-95%. In concluzie, faptul ca apar cazuri de Covid intre cei vaccinati nu dovedeste ca vaccinurile nu sunt bune.Numarul mortilor de Covid in tarile care au reusit sa vaccineze in masa a scazut semnificativ pentru ca si daca te infectezi faci forme mai usoare, care nu necesita spitalizare.
-
👏👏👏👏simplu si clar
Am o singura intrebare/observatie:
– cred ca toata lumea a vazut accidentul acela din India, de acum câteva zile, cu tribuna prabusită la un meci de “naiba-stie-ce” (nerelevant).
Daca v-ati uitat TOTI OAMENII STATEAU ACOLO CA SARDELELE, lipiți unul de altul și fara nici o mască sau alta masura de protectie!!!
Daca extrapolam situatia asta LA ÎNTREAGA INDIE, unde oamenii circula cu trenurile si alte mijloace, “claie peste gramada”, unde IGIENA E MAI MULT DECAT DISCUTABILĂ, cu o multime de locuri FOLOSITE LA COMUN, daca socotim ca India și cetatenii săi AU O RELATIE MULT MAI STRÂNSĂ și mai mai intensă cu Marea Britanie, DECÂT NOI, cum mama dracului la noi se răspândește exponential “tulpina britanică” a COVID iar, indienii N-AU NICI PE DRACU …???!!!🤔
Pai, într-o cazuistică similara cu a noastra, daca presupunem ca raspandirea acestei tulpini la noi în România a fost una naturala (nu provocată artificial, cum pot presupune ca s-a intâmplat… ), POPULATIA INDIEI TREBUIA SĂ FIE EFECTIV DECIMATĂ de această tulpină…; dar NU este…!
Este în schimb România, care, culmea aplica masuri de igiena si distantare infinit mai multe ca India, la nivelel intregii țari, iar relatiile comerciale si umane dintre Marea Britanie și România, nici nu se pot compara cu cele ale Indiei.
Deci cum….???
PS:aceeasi aberatie logica a fost când COVIDUL a “migrat” de la presupusul focar din Wuhan, prima data în Europa și NU în SUA, Rusia, Coreea de Nord, etc., cu care China are mult mai intense relați comerciale DIRECTE (cu personalul adiacent) decât cu Europa . Faptul ca in Europa vin poate containere întregi cu marfuri, pe mare, intr-un mediu salin, și de durata, face imposibila raspandirea pe aceasta cale.
Si totusi, nu au aparut restul focarelor ÎN JURUL CHINEI (sau chiar și în alte locuri din China), dar s-au împrăstiat cu repeziciune in Europa; Italia și Spania, în regiuni CU MULTI BĂTRÂNI.
Ce convenabil pt Sistemul de Pensii European, DEVALIZAT de “șmecherii cu gulere albe”.. .! 😠