ARAD. Accidentul a avut loc duminică, 3 februarie, pe strada Panselelor din municipiu, acolo unde un conducător auto, aflat la volanul unei mașini, a acroșat un moped. Persoana aflată pe moped a fost accidentată ușor. Șoferul a plecat de la locul accidentului, abandonându-și autoturismul pe o stradă din oraș. Polițiștii Biroului Rutier l-au identificat pe șofer. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani,
din județul Dolj. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere. Astfel, oamenii legii i-au întocmit un dosar penal.
“La data de 3 februarie, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în municipiul Arad. Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o persoană necunoscută, în timp ce conducea un autoturism pe strada Panselelor din municipiu, ar fi acroșat un moped, cauzând rănirea ușoară a conducătorului acestuia. Ulterior producerii evenimentului rutier, conducătorul autoturismului ar fi părăsit locul accidentului, abandonând autovehiculul pe o stradă din municipiu.
În urma extinderii cercetărilor, la scurt timp de la producerea accidentului, a fost identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 40 de ani, din județul Dolj. Efectuând verificări în baza de date, s-a constatat că doljeanul conducea autovehiculul fără a deține permis de conducere. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpa și părăsirea locului accidentului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!