ARAD. Arestat preventiv pentru 29 de zile. Este vorba despre Bogdan K. agresorul din mall, cel care a tăiat cu sabia un alt tânăr, Alex V., cu care, se pare, avea ceva de „împărţit”. Tribunalul Arad a dispus, duminică, la propunerea procurorilor, arestarea agresorului pentru tentativă de omor, port ilegal de armă albă şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Victima, Alex V., este internată, în continuare, la spital în Timişoara.
Cât despre motivul care ar fi condus la acest atacat cu sabia în parcarea mall-ului, se pare, potrivit informaţiilor pe care le deţinem, că nu actuala iubită a agresorului, fosta iubită a victimei, ar fi fost sută la sută motivul pentru care s-a ajuns aici. Din cele aflate, agresorul ar fi fost ridiculizat şi umilit în public, în repetate rânduri, de către victima sa, Alex V.. Se spune că s-a mers într-atât prea departe când, în urmă cu câteva zile, împreună cu 2-3 apropiaţi, Alex l-ar fi aşteptat pe Bogdan K. şi pe iubita acestuia – care în trecut a fost iubita lui Adrian Arba zis „Topa” – şi i-ar fi lovit şi scuipat.
Bogdan K. a ales să-şi facă singur dreptate, şi nu oricum, ci cu sabia. În mediile interlope, a căror existenţă este negată de către poliţişti, se spune că Bogdan K. ar fi omul lui „Studentu ”, iar Alex V. ar fi „lins peste tot”. În ceea ce privește starea victimei, medicii timișoreni au reușit să-i salveze brațul în urma unei intervenții chirurgicale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!