ARAD. În doar două zile, poliţiştii au confiscat aproximativ 52 de metri steri de material lemnos, transportat ilegal, aplicând în aceste cazuri amenzi ce însumează 16.000 de lei. Astfel, transporturi ilegale de lemne au fost depistate la Pâncota, Nădlac, Birchiş şi Săvârşin.
Potrivit IPJ Arad ‘’poliţiştii de la Secţia 8 poliţie rurală Săvârşin şi de la Postul de Poliţie Birchiş au depistat pe Ciprian I. de 28 de ani, din judeţul Timiş, care transporta cu o autoutilitară, şase metri steri de lemn specia stejar şi Alexandru C. de 29 de ani, din Timişoara, care transporta cu o autoutilitară, 12.5 metri steri de lemn din speciile cer, garniţă şi stejar, fără a putea prezenta documente legale de provenienţă. Ambii conducători auto au fost sanctionaţi cu 2.000 de lei fiecare.’’
Cel mai mare transport ilegal de lemne a fost de 27,21 metri steri de lemn de foc paletizat, expediat de către o societate comercială din judeţul Timiş, pentru care nu exista aviz de însoţire primar. Poliţiştii din Nădlac, cei care au descoperit transportul, au amendat firma cu 10.000 de lei.
De asemenea, un alt transport ilegal de lemne a fost descoperit pe raza oraşului Pâncota. Poliţiştii de aici au oprit în trafic un VW care transporta şapte metri cubi de lemn de foc. Potrivit poliţiştilor cantitatea nu corespundea cu cea înscrisă în avizul de însoţire. Şoferul a primit o amendă de 2.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!