O situaţie pe muchie de cuţit a fost evitată în ultimul moment, vineri, în cadrul a două şedinţe ale Consiliului Local Municipal, o „extraordinară” şi o şedinţă „de îndată” (convocată doar în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă). Dacă nu s-ar fi aprobat proiectele ce vizau CET Hidrocarburi, exista riscul ca, de luni, 17 octombrie, să nu se mai furnizeze gaz CET-ului şi, astfel, să fie întreruptă căldura pentru populaţie.
Ce au hotărât aleşii
În fapt, în cadrul primei şedinţe, s-a hotărât trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad. S-a aprobat „trecerea cu plată a bunurilor care alcătuiesc infrastructura tehnico-edilitară destinată transportului energiei termice, din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad în domeniul public al Municipiului Arad”. Plata și transferul dreptului de proprietate pentru bunurile care alcătuiesc infrastructura tehnico-edilitară destinată transportului energiei termice, aflate în patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad, se va asigura de către Primăria Municipiului Arad în baza unor protocoale de predare-primire care urmează a fi semnate între reprezentanții Municipiului Arad și cei ai SC CET Hidrocarburi SA Arad. Sumele necesare tranzacției se asigură din bugetul general al Municipiului Arad. Bunurile transferate în domeniul public al Municipiului Arad vor fi concesionate către operatorul SC CET Hidrocarburi SA, prin încheierea unor acte adiționale la Contractul de concesiune 13676/04.03.2014 privind delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Arad”.
Amendamente
La acest proiect de hotărâre au fost aprobate şi două amendamente ale Grupului PSD-ALDE. Adrian Todor ne oferă detalii: „Primul amendament a fost uşor tehnic pentru că au fost trei evaluatori şi trei evaluări cu licenţe ANEVAR pentru activele CET-ului. Am vrut să fim siguri că ceea ce preluăm este corect şi din punct de vedere tehnic, dar şi din punct de vedere legal şi juridic. Am avut amendamente încă din comisii pentru faptul că se încerca vânzarea unor puncte termice care nu aveau carte funciară. Unul dintre amendamente se referea la acest fapt pentru că putem prelua de la CET Hidrocarburi ceea ce este clar vandabil, liber de sarcini. Al doilea amendament făcea referire la faptul că orice concesiune include redevenţă. Iar când concesionezi o reţea a unui oraş spre un operator economic – chiar dacă este în subordinea Consiliului Local Municipal – include o redevenţă, redevenţă care era normal să fie trecută în proiectul de hotărâre.”
Bani pentru CET Hidrocarburi
În cadrul şedinţei „de îndată”, consilierii au aprobat alocarea din excedentul bugetar al municipiului Arad a sumei de 5,9 milioane de lei pentru acoperirea parţială a pierderilor incluse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacoperite în preţ/ tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA. De asemenea, s-a aprobat alocarea în bugetul local a municipiului Arad a sumei de 19.469.040 lei (TVA inclus) necesară transferului dreptului de proprietate pentru bunurile CET Hidrocarburi.
Viceprimarul Călin Bibarţ explică: „Pe de o parte, am alocat o sumă de bani CET-ului pentru a-şi plăti o parte din datoriile pe care le avea. Pe de altă parte, e vorba de o acţiune de lungă durată a Municipalităţii care s-a concretizat doar acum, prin terminarea rapoartelor de evaluare şi reevaluare în ceea ce priveşte posibilitatea ca noi să putem cumpăra reţelele. Altfel, dacă nu sunt în proprietatea noastră, a Municipalităţii, nu putem investi niciun ban public în ele şi nici nu putem folosi banii pe care îi primim pe Fondul Româno-Elveţian dedicat îmbunătăţirii reţelelor. Practic, dorim să obţinem reţele performante pe care să nu mai avem pierderi de energie termică, lucru care în final ar trebui să se regăsească în preţul gigacaloriei. E un proces de lungă durată, dar trebuia făcut acest pas cât mai repede pentru că, până la urmă, se simte în buzunarul fiecărui arădean.”
La rândul său, alesul PSD, Adrian Todor, subliniază: „Astăzi am votat preluarea unei părţi din activele CET Hidrocarburi, pe care Municipalitatea le-a plătit cu suma de 19 milioane de lei. Am fost obligaţi, oarecum, să facem acest lucru şi forţaţi de împrejurarea în care, de luni, dacă nu se plăteşte factura de gaz la CET Hidrocarburi, se va tăia gazul şi riscăm să ajungem în situaţia ca arădenii să nu aibă căldură în calorifere. În sfârşit, sunt mulţumit de faptul că în Consiliul Local Municipal s-a putut vorbi deschis, s-a putut spune problemelor pe nume. O mare problemă a Aradului este CET Hidrocarburi şi va rămâne încă, până la unificare. Pe lângă faptul că astăzi le-am dat 19 milioane, să nu uităm că, înainte cu o lună, s-au dat subvenţii în avans pentru CET Hidrocarburi tocmai pentru a putea plăti facturile.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!