ARAD. O întâmplare foarte tristă s-a petrecut miercuri dimineaţă, în judeţul Arad, pe linia ferată, între Pecica şi Semlac. Potrivit informaţiilor obţinute de Jurnal arădean/ Aradon, P.T., un bărbat în vârstă de 42 de ani din Semlac, tocmai se externase din spital. Pentru că nu a avut (şi nici nu a vrut să ceară cuiva) bani de tren să meargă acasă, omul a luat-o pe jos, pe calea ferată. Cu aproximativ 500 de metri înainte de intersecţia cu DN7 care duce către Semlac, a fost ajuns din spate şi lovit de un tren aparţinând Regiotrans, care circula pe ruta Arad-Nădlac. Se pare că omul pur şi simplu nu a auzit trenul. Dar oare mecanicul de locomotivă nu l-a văzut din timp ca să evite să-l lovească? E o întrebare la care deocamdată nu avem un răspuns.
Cert e că impactul s-a produs, bărbatul din Semlac ajungând sub tren. Din fericire, el a scăpat cu viaţă. La faţa locului au ajuns pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pecica şi un echipaj medical de la Substaţia de Ambulanţă Pecica. Din cauza condiţiilor, salvatorii nu s-au putut deplasa cu maşina până la locul accidentului, fiind nevoiţi să meargă pe jos aproximativ 500 de metri, cu targa şi cu toate cele necesare pentru a-l salva pe bărbatul lovit de tren.
Potrivit informaţiilor obţinute de Jurnal arădean/ Aradon, victima accidentului feroviar a fost găsită în stare conştientă, cu un traumatism cranio-cerebral închis, multiple plăgi excoriate (zgârieturi) şi contuzii la faţă şi mâini, cu traumatism de membru inferior şi superior. „Pacientul a fost transportat în stare de conştienţă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad” – ne-a informat Mircea Bencecan, asistent şef al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad. Bărbatul este în stare stabilă, iar după ce a fost supus mai multor investigaţii, medicii de la UPU i-au pus următorul diagnostic: politraumatisme şi contuzii toraco-abdominală, de bazin şi coloană, dar şi fracturi de femur, cot şi claviculă (toate pe partea dreaptă), precum şi plagă contuză la gamba dreaptă. Bărbatul va rămâne internat pe Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Arad. Să sperăm că, la următoarea externare, se va găsi cineva care să-i dea nişte bani să ajungă cu bine acasă…
Citiți principiile noastre de moderare aici!