Doru Sinaci, manager al instituției, a declarat că „am primit solicitări de la cititori, în special din partea celor care realizează diferite documentări sau lucrări științifice, de a prelungi programul de funcționare al bibliotecii. Ne bucurăm să îi anunțăm că acest lucru se va realiza începând cu prima săptămână din octombrie. Astfel, în fiecare sâmbătă, Sala de Lectură Carte și Periodice va fi deschisă între orele 9 și 13, oferind toate serviciile doritorilor”.
Acesta a mai declarat că, în funcție de solicitări și de completarea personalului bibliotcii, acest program va putea fi extins, existând chiar și intenția de a deschide duminica. „De asemenea, anul viitor, după încheierea inventarului, se ia în calcul prelungirea programului și la Secția Împrumut Carte pentru Adulți”, a adăugat Doru Sinaci, managerul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!