O iarnă şocant de scumpă pentru arădeni care anunţa un val de debranşări masiv. Valul însă nu a atât de mare cel puţin nu în cifrele pe care CET Hidrocarburi Arad ni le-a furnizat.
Până în acest moment au fost înregistrate la sediul societăţii doar 22 de cereri ale arădenilor care vor să scape de încălzirea centralizată şi 11 ale celor care vor să fie rebranşaţi. Dar perioada până la care se mai poate solicita debranşarea este până în 15 august. Atunci se va trage linie şi va fi făcut bilanţul între cei care vor să scape de căldură şi cei care vor să reintre în sistem. Până acum raportul este de 2 la 1 pentru debranşări.
Anul trecut au fost debranşate legal 162 de apartamente. Şi asta în condiţiile în care debranşarea costă destul de mult pe cei care vor să o facă iar rebranşarea este gratuită. Iar condiţiile pentru a scăpa de încălzirea centralizată sunt de-a dreptul descurajante pentru consumatori. Şi nu poate oricine să treacă la un alt sistem de încălzire.
Cel puţin două categorii de arădeni nu mai pot scăpa legal din reţeaua CET-ului. E vorba de cei care locuiesc în zona de module sau în blocuri în care până în prezent nimeni nu are nici un calorifer debranşat. Ceilalţi depind doar de acordul vecinilor.
Cele două zone în care debranşarea este complet interzisă sunt stipulate clar în două hotărâri ale Consiliului Local Arad: HCLM 109/2008 şi m HCLM 59/2008, art. 248. Prima interzice „deconectări în zona unitară de încălzire (PT 1V şi PT 2V – zonă cu module ) pentru care autoritatea administraţiei publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat” se arată în comunicatul CET şi a doua „ în condominii unde nu există apartamente deconectate de la sistemul de alimentare centralizat cu energie termică” mai precizează reprezentanţii companiei.
La mâna vecinilor
Cei care locuiesc în blocuri în care mai sunt şi alte apartamente cu caloriferele deconectate pot cere şi ei deconectarea dacă au: acordul vecinilor de apartament atât pe orizontală cât şi pe verticală,
acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, cu menţiunea expresă că proprietarii au luat act asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire.
Dacă îl obţin mai au nevoie doar de bani pentru a demara efectiv debranşarea.
Costurile debranşării
De la bun început este stipulat că deconectarea se execută doar de către furnizorul de energie termică iar costurile diferă în funcţie de numărul de calorifere existente în apartament. Pentru un apartament cu două camere (patru calorifere) tariful este de 534,54 lei, menţionează reprezentanţii CET. Dar la acestea se mai adaugă şi documentaţie tehnică al cărei tarif este stabilit de firmele care vor executa proiectul.
Riscă amendă
Cei care se debranşează pe cont propriu, fără a mai respecta toate aceste proceduri riscă să fie amendaţi contravenţional conform Legii 325/2006 – art. 45 (1), Legii 51/2006 – art. 47 lit.d şi HCLM Arad nr.59/2008 – art. 302 (2) lit.b.
Aradul a primit 76,8 miliarde pentru termoficare
Prinsi furand invelisul tevilor de termoficare
Citiți principiile noastre de moderare aici!