ARAD. Încrengătura întabulărilor prin sentinţe judecătoreşti şi prin documente… cel puţin suspecte eliberate de către Birourile de Cadastru au mai făcut o victimă. Un arădean are toate actele care îi atestă calitatea de proprietar, are sentinţe judecătoreşti, dintre care două civile şi una penală, are chiar şi o sentinţă emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), un titlu de proprietate emis de Prefectura Arad, dar tot nu se poate bucura de proprietatea lui. Povestea lui Sorin Dumitru şi a familie sale porneşte încă din anul 1932 (!), atunci când Gheorghe Dumitru a concesionat 18,46 hectare de teren arabil în extravilanul comunei Seleuş. Până în anul 1935 acest teren a fost transformat în pescărie cu o suprafaţă de 17,98 hectare, tot în 35 terenul fiind cumpărat de Dumitru. În anul 1937, arădeanul s-a întabulat pe suprafaţa respectivă după ce a primit omologare pentru amenajarea sa piscicolă. „Bunicul meu a exploatat heleşteul până în anul 1954, când organele de securitate l-au evacuat din pescărie, dar fără ca proprietatea să fie naţionalizată”, ne spune Sorin Dumitru, cel care s-a luptat 14 ani prin instanţe pentru dreptul lui.
În perioada comunistă, pescăria a fost extinsă de Întreprinderea Piscicolă care a amenajat în jurul ei alte heleştee şi bazine, ajungându-se ca, în 1989, suprafaţa amenajării piscicole să ajungă la 217 hectare, din care 180 de hectare luciu de apă, iar restul diguri, drumuri sau alte construcţii. Imediat după căderea comunismului, în 1991, Gheorghe Dumitru Junior, fiul primului proprietar, a încercat să reintre în proprietate.
„Sub rezerva că nu exista legislaţia necesară pentru retrocedare, tatăl meu a fost trecut ca şi acţionar la Piscicola Arad, o companie de stat care avea în subordine şi ferma piscicolă Seleuş. Prin faptul că a fost pus acţionar, tatălui meu i-a fost recunoscut dreptul la proprietate asupra pescăriei”, ne-a mai spus Sorin Dumitru. Şi de aici a început balamucul.
„Nemulţumit de dividentele primite şi dorind să intre în posesia proprietăţii lui, susţinut de documente vechi şi de la arhivă, mare parte din ele în original, păstrate în familie încă din anii 30, tatăl meu a deschis acţiuni în instanţă şi a obţinut două sentinţe prin care i se recunoaşte dreptul la proprietate asupra pescăriei, dar şi a casei aflate acolo încă din urmă cu 70 de ani. În anul 2003, în baza sentinţelor, obţine de la Administraţia Domeniului Statului Bucureşti un protocol de predare-primire a 17,98 de hectare, dar titlul nu l-a putut obţine de la primăria Seleuş decât în anul 2004. Însă titlul de proprietate nu corespundea cu protocolul trimis de ADS şi nici cu documentele noastre. Amplasamentul era schimbat, iar investiţiile familiei mele nu se regăseau nicăieri, aşa că tatăl meu a refuzat preluarea titlului de proprietate”, ne-a mai povestit Dumitru.
Scandal şi condamnare
Încă din anul 2001, pe raza fermei piscicole Seleuş, cea care avea 217 hectare în total, mai mulţi cetăţeni care nu au deţinut pescării au fost puşi în posesie de către primărie. Aceasta era o ilegalitate flagrantă pentru că primăriile nu pot dispune de terenurile aflate în domeniul public al statului. Văzând că nici măcar în anul 2004 nu îşi poate rezolva punerea în posesie, Gheorghe Dumitru Junior s-a adresat presei de la acea vreme, expunându-şi povestea în paginile ziarelor locale şi arătând nedreptatea care i-a fost făcută.
„Din cauza declaraţiilor date ziariştilor, tatăl meu a fost condamnat penal pentru calomnie de către instanţa de recurs, adică Tribunalul Arad, după ce Judecătoria Arad l-a achitat în primă fază. Această condamnare a constituit un temei de evacuare a familiei mele din propria casă aflată pe amplasamentul pescăriei. Iar cel care i-a deschis procesul şi care l-a evacuat era unul dintre cei care s-au întabulat pe o bucată din proprietatea noastră”, ne-a povestit nepotul primului proprietar al pescăriei din Seleuş.
Acţiune şi reacţiune
După ce a văzut că familia i-a fost târâtă prin Tribunal, iar tatăl său a fost condamnat, Sorin Dumitru a luat problema în propriile mâini. Primul lucru pe care l-a făcut a fost o plângere penală împotriva lui Ladislau Sebestyen, care a solicitat retrocedarea unei bucăţi din pescărie pe care ulterior a vândut-o. „În 2011, acţiunea s-a finalizat cu întocmirea unui rechizitoriu de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. În acest rechizitoriu se vorbeşte despre infracţiuni de fals şi uz de fals, inculpaţii fiind un aşa-zis moştenitor, Ladislau Sebestyen, şi fostul primar al comunei Seleuş, Gheorghe Ienciu, cel care a semnat punerea în posesie a lui Sebestyen. Din cauză că a decedat, Ienciu a fost scos de sub urmărire penală. În schimb, Sebestyen a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar certificatele de moştenitor, titlurile de proprietate şi contractele de vânzare au fost anulate, iar coala de CF a celor care au cumpărat de la Sebestyen a fost sistată. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu în vederea continuării cercetărilor pentru sustragerea şi distrugerea a două cărţi funciare de pe raza comunei Seleuş, cărţi funciare care au dispărut pur şi simplu”, ne-a spus Sorin Dumitru.
Între timp, CEDO a emis o decizie prin care condamnă statul român pentru încălcarea drepturilor omului, încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcarea dreptului la liberă exprimare şi încălcarea dreptului de proprietate. „Prin această sentinţă s-a constatat netemeinicia condamnării penale a tatălui meu, acest fapt fiind confirmat şi prin decizia penală prin care s-au anulat testamentele şi prin care Sebestyen a fost condamnat”, ne-a mai spus Dumitru.
Cu titlu, dar degeaba
Anul 2013 a părut a fi anul izbăvitor pentru familia Dumitru. Cu atâtea sentinţe favorabile, cu o multitudine de documente care atestă calitatea de proprietar, cu o decizie CEDO în spate, Sorin Dumitru a cerut Prefecturii titlul de proprietate. Actualul prefect, Cosmin Pribac, a semnat acel titlu prin care familia Dumitru era pusă în posesia a 17,98 hectare de pescărie pe vechiul amplasament. Dar a venit momentul întabulării. Deşi era „blindat” de acte, Sorin Dumitru a simţit că a primit o lovitură în moalele capului în momentul în care cererea sa de întabulare a fost respinsă pe motiv că pe suprafaţa respectivă mai există un proprietar. Surpriză (sau nu?), proprietarul erau chiar cel care a cumpărat terenul, în primă fază, de la Ladislau Sebestyen, dar care a rămas fără teren în urma sentinţelor emise de instanţe. „Cumpărătorul iniţial s-a reîntabulat după ce instanţa penală a anulat documentele emise pentru terenul respectiv. Din anul 2013, de când am primit titlul de proprietate, sunt înregistrat la primăria din Seleuş şi plătesc impozit pe cele aproape 18 hectare de pescărie. Dar eu nu am acces la proprietatea mea, nu am drept de folosinţă, nu mă bucur de terenul meu. Practic, nu am nimic, dar plătesc impozit”, ne-a declarat mâhnit Sorin Dumitru.
Abuz, cuvântul de ordine
Nimeni nu ar vrea să treacă prin situaţia ingrată prin care trece Sorin Dumitru. „Consider că este un abuz deosebit de grav faptul că instanţele internaţionale confirmă încălcarea drepturilor familiei noastre, dar pe plan intern problema mea nu a fost tranşată niciodată definitiv. Cu atât mai mult, nu pot admite condamnarea tatălui meu care la ora actuală este în mormânt ca şi condamnat penal, infractor, pentru nişte fapte care confirmau realitatea, o realitate confirmată inclusiv de deciziile ulterioare ale instanţelor. Mă întreb căror organe interne sau internaţionale mai trebuie să mă adresez pentru redobândirea fizică, materială, a proprietăţii pe care o am, o justific şi pentru care plătesc impozit la stat?”, a încheiat povestea Sorin Dumitru, la capătul puterilor, deşi cu dreptatea în mână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!