Chiar dacă se află în vizibilă stare de degradare, casa lui Ştefan Cicio Pop din Arad îşi păstrează intactă însemnătatea istorică. În această casă a funcţionat Consiliul Naţional Român Central (primul guvern al Transilvaniei), aici a fost gândită şi organizată marea adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Iar aceste lucruri nu le poate schimba nimeni.
În semn de recunoaştere a importanţei majore a celor petrecute în casa lui Ştefan Cicio Pop în înfăptuirea Marii Uniri, imobilul a fost transpus într-o altă lumină, pentru a fi readus în atenţia arădenilor. Spectacolul vizual a fost organizat în cadrul proiectului „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină” iniţiat de Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă pentru a marca Centenarul Unirii.
Foarte puţini arădeni au venit, însă, luni seara, pe strada Ştefan Cicio Pop, la numărul 3, pentru a admira clădirea iluminată de sărbătoare. Dar cei care au venit au avut privilegiul nu doar de a urmări spectacolul de lumină şi culoare proiectat pe exteriorul clădirii, ci şi de a pătrunde în interior, de a păşi în acest loc încărcat de istorie. Le-a oferit această oportunitate gazda casei – Jeanine Badohu Birtolon, văduva lui Alexandru Aurel Liviu Birtolon (nepotul lui Ştefan Cicio Pop), trecut la cele veşnice la începutul lunii septembrie a acestui an. Ea a povestit cum au intrat pentru prima dată în casă în anul 1998, după ce s-a finalizat procesul cu statul român. La acel moment, casa era o ruină. Soţii Birtolon au făcut tot posibilul pentru a o readuce la viaţă, iar acum văduva nepotului lui Şetfan Cicio Pop promite că va continua procesul de restaurare în memoria soţului ei şi din respect pentru filele de istorie ce s-au scris între pereţii acestui imobil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!