Pe 21 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale, cinci copii aflați în grija Asociației Oaza, a cărei misiune este prevenirea abandonului și instituționalizarea celor aflați în dificultate sau lipsiți de supraveghere părintească, au petrecut câteva ore alături de membrii Clubului Leo „Ziridava” Arad. Acțiunea s-a desfășurat la Atrium Mall, unde scopul celor de la Leo a fost să petreacă, alături de ei, o zi obișnuită pentru un tânăr, și anume să vizioneze un film sau să savureze o înghețată.
„Sunt fericit că am reușit să fim alături de acești copii, să le oferim câteva momente de bucurie, în preajma sosirii iepurașului și sper mult ca pe această cale să conștientizăm și alte persoane sau instituții să se implice mai mult în activități de acest gen”, a declarat Paul Albu – președintele Clubului Leo „Ziridava” Arad.
A.D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!