O femeie aflată într-unul din cele cinci autoturisme implicate în tamponare a acuzat dureri în zona gâtului, astfel că un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor.
La fața locului a fost trimisă și o autospecială de stingere din cadrul ISU Arad deoarece inițial s-a crezut că s-a scurs combustibil pe șosea, însă la o verificare mai atentă s-a constatat că lichidul era antigel astfel că echipajul nu a mai intervenit.
De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj de poliție pentru a efectua cercetări cu privire la cauzele care au condus la producerea evenimentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!