JURNAL ARĂDEAN. A mai trecut o săptămână, d-le Dorel Popa, în care nu s-au întâmplat prea multe cu caracter decisiv. Mă refer desigur la finalizarea discuţiilor cu privire la împărţirea colegiilor. Pentru noi, ziariştii, este o curiozitate profesională să ştim cât mai repede nume, preocupări, proiecte şi de ce nu, să recunoaştem, să vă vedem „la bătaie”. Mai sunt doar câteva zile până când termenul de depunere expiră şi acestea, în loc să fie folosite de candidat pentru o sumară prezentare, se pierd prin lipsa de hotărâre a conducerii. Comentaţi în vreun fel?
DOREL POPA. Sigur că se poate comenta orice şi eu nu refuz, din principiu, nici un fel de dialog, în măsura în care am şi ceva de spus. Nu ascund că la nivelul deciziilor din USL unele argumente pro sau contra îmi sunt străine şi mi-e destul de greu să mă pronunţ. Este de asemenea adevărat, şi asta am mai spus-o, că timpul nu este deloc în favoarea noastră, dar nici nu avantajează decisiv cealaltă tabără. Dacă pentru ei este dificil să acopere fapte, fiind siliţi să se prezinte cam cu aceiaşi candidaţi, considerând că oamenii chiar şi din alte regiuni mai puţin aglomerate sau informate cred ei, nu cunosc realităţile, pentru noi cei din USL dificultatea constă mai mult în cântărirea avantajelor create de prezenţa pe liste a unor candidaţi „discutabili”. Cel puţin din această cauză avem de „negociat” ceea ce în alte condiţii nici măcar nu intrau în discuţie. Pot să vă spun că se merge chiar aritmetic şi se iau în calcul până şi probabile contestaţii care pot fi admise. Nu este deloc uşor să mulţumeşti tabere chiar şi în interiorul unui partid atunci când urmăreşti interesul naţional. Nimeni nu este atât de naiv să creadă că există unanimitate iar vocea liderului impune decizia finală. Nici pe departe. USL este hotărâtă să democratizeze România, depinde în mare parte de îndârjirea liderilor, reuşita.
Domnule Popa, aţi spus săptămâna trecută că, în aprecierea d-voastră, Parlamentul ce va ieşi după 9 decembrie va fi unul mai bun. Iată că, doar la câteva zile, din închisoare, fostul premier, Adrian Năstase vă contrazice. Cu argumente. Schimbă această declaraţie percepţia d-voastră cu privire la calitatea viitorului Parlament?
DOREL POPA. Nu. Spre deosebire de domnul Năstase, în ultimele luni eu am avut contacte cu mulţi dintre cei ce urmează să candideze şi care au şanse reale să ocupe locuri în Cameră şi Senat. Foarte mulţi dintre ei, dacă nu chiar majoritatea, şi-au exprimat opinia cu privire la schimbarea de atitudine a parlamentarului român. Şi nu am exclus nici pe cei care şi acum sunt activi în Parlament. Rămâne de văzut dacă va fi una copleşitoare în favoarea schimbării, iar dacă vor fi deputaţi şi senatori care se menţin pe poziţii de stagnare, ei vor fi, cu siguranţă, izolaţi.
Gândiţi-vă că cele mai importante proiecte au nevoie de majoritate absolută, ceea ce înseamnă că este nevoie de fiecare, altfel riscul rămânerii într-o zonă cenuşie va persista multă vreme, chiar cu un guvern USL, susţinut de o majoritate simplă. Aşa că nu văd cum voci singulare pot să se facă auzite şi, mai mult decât atât, să şi conteze.
Încerc să înţeleg din cele spuse că USL va conta pe o majoritate de cel puţin 66% care să permită modificări de structură în Constituţie. Credeţi că vom avea un referendum pe această temă? Şi când?
DOREL POPA. Până la urmă, aceasta este o abordare corectă. Nu avem ce face cu această putere care nu poate. Guvernul Ponta are într-o mână mistria iar în cealaltă, sabia. Iar capul îi este descoperit. Trebuie neapărat să scăpăm de sabie, pentru a fi eficienţi. Mai ales că suntem nevoiţi doar s-o arătăm, folosinţa ei fiindu-ne interzisă. De democraţie. Ceea ce nu se poate spune despre Băsescu şi echipa lui, căruia i se permit toate. Este un fapt pe care deja îl socotim ca atare şi vom acţiona din primele zile de după 9 decembrie, pentru a-i pune capăt. Cineva spunea într-un articol despre insolvenţa României ca soluţie comparabilă cu ce se întâmplă la Hidroelectrica. Doar cu o nouă Constituţie care să reteze din start componenţa instituţiilor pe baza algoritmului politic în detrimentul celui profesional. De la Curtea Constituţională în jos. Votarea ei duce automat la încetarea mandatului actualului preşedinte impus, precum şi la alte construcţii care să facă din statul român partener cu poporul său. La cealaltă întrebare e mai greu să răspund. Nu am date, ci doar speranţa că va fi cât mai curând.
Despre Arad, ce ne puteţi spune acum în final?
DOREL POPA. Aradul…Este oraşul în care m-am născut, am învăţat, m-am format. Într-o vreme i-am fost şi primar. Sunt legat de-o viaţă aşa cum vedeţi de acest oraş. Spre deosebire de mulţi, şi nu o spun cu răutate, ci cu părere de rău, eu mă plimb prin oraş fără să mă strecor sau să am vreo teamă. Mă apropii de 60 ani, o vârstă care obligă să dai din ceea ce ai primit. Iar eu am primit de la Dumnezeu, mult. În schimb stau în aceeaşi casă de zeci de ani şi nu intenţionez să-mi fac vilă şi nici să trăiesc despărţit de arădeni. Unii poate nu înţeleg asta, dar cu timpul vor vedea că goana după averi necontrolabile costă, uneori chiar şi libertatea în cazul celor care au adunat-o dincolo de lege. Acestora le spun că banii nu îi fac puternici, mai degrabă sclavi. Puterea este dată de mulţumirea că la sfârşitul fiecărei zile ai reuşit să faci ceva bine pentru poporul care te-a mandatat. Aceasta îţi va da şi somnul liniştit.
„Puterea este dată de mulţumirea că la sfârşitul fiecărei zile ai reuşit să faci ceva bine pentru poporul care te-a mandatat”
Citiți principiile noastre de moderare aici!