ARAD. Nu se ştie câţi au plecat din sistemul de încălzire centralizat, dar se ştie câţi au rămas: 32.500 de apartamente cu aproximaţie, din informaţiile primite de la CET Arad. Sunt mulţi, sunt puţini?! Problema mare este că vor fi tot mai puţini în următorii ani, dacă preţul şi calitatea serviciilor oferite de CET Hidrocarburi vor rămâne aceleaşi. Din 2010 şi până acum principalul furnizor de căldură al oraşului a pierdut, conform documentelor, peste 1.500 de abonaţi, teoretic însă mai puţini pentru că cei debranşaţi ilegal nu ies din evidenţa CET-ului şi ei figurează încă ca şi abonaţi.
În realitatea, numărul lor poate fi mult mai mare pentru că foarte mulţi nu au făcut nici un demers de autodenunţare, şi nu apar în nicio statistică. În februarie 2014, potrivit informaţiilor oferite de compania de termoficare, scriam că în ultimii doi ani raportul dintre debranşările ilegale este în favoarea celor ilegale. Dacă în 2012 au optat pentru soluţia legală 147 de abonaţi iar pentru cea ilegală 226, în 2013 doar 5 au ales să urmeze paşii impuşi de lege în timp ce 464 au ieşit haiduceşte din sistem. Pentru iarna care ne aşteaptă, reprezentanţii CET ne informează că doar 25 de arădeni sunt debranşaţi legal iar 221 ilegal, în timp ce 13 au solicitat rebranşarea.
Situația pare puțin scăpată de sub control și administrația locală folosește toate pârghiile ce-i stau la dispoziție pentru a stopa fenomenul, inclusiv amenzile, care de anul acesta, așa cum mai scriam, au crescut foarte mult.
Reacția consumatorilor
Reacția arădenilor la acest tăvălug de amenzi (care pot ajunge la peste 3.000 lei) a fost foarte promptă. Am fost sunați la redacție, au fost mesaje postate pe site-ul www.aradon.ro în care arădeni au ripostat cu argumente în fața acestui tăvălug al amenzilor. Fie că au fost lansate teme de discuții juridice, referitoare la legalitatea acestor amenzi, la interpretarea unor articole din legea 50/1991, fie s-a pus în discuție libertatea consumatorului de a alege ce furnizor de căldură dorește, la dreptul său de a renunța la un serviciu pe care nu și-l mai dorește.
Cât de mult poate fi îngrădită libertatea arădeanului, a celui care locuiește la bloc, în a alege cum vrea să se încălzească în propria locuință? Este obligat să rămână fidel unui serviciu care îl costă prea mult și îi oferă prea puțin, doar pentru a susține un colos energetic? E moral să fie amendat pentru această opțiune? Întrebări asupra cărora vom reveni cu siguranță precum și asupra unui subiect foarte arzător: prețul căldurii care ne arde pe toți la buzunare.
Același preț
Prețul pentru gigacalorie a rămas neschimbat, 290 lei/Gcal, preț nemodificat din 2012. Stabil a rămas, din păcate, și procentul pierderilor din rețea, care sunt undeva la nivelul municipiului la 40%. Singura variabilă este doar numărul tot mai mic al abonaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!