O comparaţie făcută între cele mai mici preţuri anunţate de ANRE şi preţurile din prezent de pe piaţa de gaze din Arad indică faptul că locuitorii judeţului nostru ar putea plăti facturi cu până la 29% mai mici faţă de cele din prezent, dacă îşi schimbă furnizorul de gaze naturale. Trebuie precizat, încă din capul locului, faptul că, în prezent, în judeţul nostru operează patru companii de gaze naturale. Este vorba despre E.ON (cu firma proprie de distribuţie Delgaz Grid), Amarad, Premier Energy şi Gaz Vest. Lider de piaţă pe Arad este, detaşat, E.ON, în timp ce celelalte companii livrează gaz în diferite localităţi ale judeţului. Cei de la Asociaţia Energie Inteligentă au făcut calcule care arată că, dacă mergem pe cele mai bune oferte de pe piaţă, din punct de vedere financiar, vom plăti facturi mai mici, indiferent de societatea cu care avem contract în prezent.
Potrivit datelor ANRE, cele mai bune preţuri la gazele naturale, în acest moment, le au companiile AIK Energy, Restar Energy și Energy Gas Provider. Comparând preţurile practicate de „jucătorii” aflaţi, în prezent, pe piaţa din Arad şi cel mai bun preţ care va intra pe piaţă începând cu data de 1 iulie, se vede că facturile la gaz ar putea scădea cu până la 29 la sută. Dar să vorbim la subiect. Dacă abonaţii E.ON din Arad decid să se mute la AIK Energy, valoarea facturilor ar urma să scadă cu până la 17%. Cei de la Asociaţia Energie Inteligentă au calculat faptul că, pe parcursul unui an de zile, ar putea fi făcută o economie medie de peste 450 de lei la facturi. În cazul arădenilor care sunt abonaţi, în prezent, la Amarad, dar ar trece la AIK Energy, facturile ar putea scădea cu până la 12%, economia medie anuală calculată fiind de aproximativ 300 de lei. Dacă vorbim despre clienţii companiei Gaz Vest, trecerea la firma menţionată mai sus ar putea însemna economii de 7% la factură. De departe, cei mai câştigaţi ar fi arădenii care ar alege AIK Energy, arădeni care, în prezent, sunt abonaţi la compania Premier Energy. Calculele arată faptul că facturile ar fi cu 29% mai mici decât în prezent, iar economia medie calculată ar fi de peste 930 de lei pe an.
Trimite articolul
XHai cu ofertele. Coborati pretul.
Reducere cu 30 la suta !!!!! .Si-au adus aminte guvernantii nostrii ca avem gaz in tara ??Unde era ANRE – ul cand crestea ametitor pretul la gaze ?? !!! In tara asta mai e vreo institutie caruia sa-i pese de popor ? Dilema mea …..!!! cine e cel mai mare hot ????
Hai sa facem un sondaj de opinie : va schimbați furnizorul de gaz ? Ce furnizor ati avut și spre care intenționați să vă indreptati?
O hotie mai mare,nationala,la ceea ce face E-on,nu poate fi depasita….Ei dicteaza,ei incaseaza,cat si cum vor….Vrei sa iti raportezi singur consumul,dar nu te lasa..Apoi ti se “reguleaza”….Mergi inarmat cu timp,multi nervi,apa,sandwich, ca sa clarifici ca ti s-au incaltat niste “multi” metri cubi.Idiotul respectiv de la paza, intrare,iti da un biletel de ordine,scris cu pixul….
Si cand in sfarsit ajungi la rand,sa stai jos,inarmat cu facturi platite,angajata iti imprima 30 de foi si iti explica,bineanteles plictisita,ca sa mergi acasa si sa studiezi Dosarele X…
Ajungi acasa si compari…..Te-au incasat cu 496 Lei in plus….Iar inapoi,cu dovada….
Nu e problema,am rezolvat,sunteti pe plus,se va descarca compensatoriu pe urmatoarea factura….