Se precipită situaţia de la Târnova, unde primarul liberal Florin Farcaşiu a reuşit să se impună la o diferenţă de doar câteva voturi.
Biroul Electoral Central a publicat ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi, iar printre punctele cu privire la judeţul Arad se numără şi cel privind comuna Târnova.
Practic, Mişcarea Creştin Liberală a contestat alegerile de la Târnova şi a cerut anularea acestora. Cert este că Florin Farcaşiu, cel care a ocupat şi până acum fotoliul de primar la Târnova, nu va avea un mandat liniştit – în cazul în care nu se va decide reluarea alegerilor, vitoria la mustaţă fiind un bun prilej pentru cei din MCL de a pune şi mai multă presiune. „Ce onoare!”, a fost prima reacţie a lui Florin Farcaşiu atunci când a fost contactat de Jurnal arădean.
„Pot spune că cei de la MCL sunt nişte bărbaţi care nu ştiu să piardă. Ceea ce s-a întâmplat la Târnova s-a întâmplat peste tot în ţară. Am câştigat la o diferenţă de 32 de voturi. Nu cunosc care e motivul contestaţiei, dar fiecare cetăţean e liber să depună contestaţie. Se va dezbate, dar e absurd să credem că se vor reface alegerile. În acel caz ar trebui ca în toate localităţile unde primarii au câştigat la o diferenţă mai mică de «n» voturi să fie refăcut scrutinul. Nu s-a întâmplat nimic deocheat la Târnova”, a mai spus Farcaşiu.
Florin Farcaşiu este la cel de al şaptelea mandat, fiind totodată şi singurul primar care a rezistat pe funcţie încă din 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!