CHIȘINEU-CRIȘ. La sfârșitul lunii iunie, de fapt mai exact în ziua de Sânziene, la Chișineu-Criș, chiar în curtea bisericii, a avut loc un eveniment mai puțin obișnuit pentru comunitatea locală. O lansare de carte a cărei protagonist a fost unul dintre cei mai activi tineri chișeuani care, deși lucrează de ani de zile în afara țării, a rămas foarte implicat în viața orașului. Constantin Brescan, căci despre el este vorba, călătorește de 11 ani aproape săptămânal, între Barcelona – acolo unde muncește – și Chișineu-Criș, locul în care se află familia sa. Tocmai aceste dese călătorii cu avionul au stat la baza cărții sale sugestiv intitulate „Gânduri între două zboruri”.
Dar ce spune autorul despre ideea de a scrie această carte și despre cât de lung a fost procesul de creație: „Sunt plecat de aproape 11 ani din Chișineu-Criș, deși doar cu serviciul, pentru că veneam acasă aproape săptămânal, la familia mea. Totul a pornit de la niște idei postate pe Facebook, în timpul în care așteptam pe câte un aeroport. Postări care au fost foarte apreciate de cei din anturajul meu, aș putea spune chiar și de comunitatea locală din Chișineu-Criș. Apropiații mei au fost cei care au venit, de fapt, cu ideea publicării fragmentelor destinate inițial spațiului virtual, într-o carte adevărată”, spune Costel (așa cum este el cunoscut de către chișeuani).
Cui se adresează
În primul rând, după spusele autorului, celor care vor să iasă puțin din vâltoarea vieții cotidiene în care suntem prinși fiecare dintre noi. „Suntem, mare parte din timp, pe autopilot, un mod pe care ni-l impune cariera, viața. Îl trăim zi de zi și nu ne dăm seama că zilnic se întâmplă atâtea lucruri mici, dar frumoase, în jurul nostru, asupra cărora nu avem timp să ne oprim. Cam astfel aș putea rezuma ceea ce am cuprins eu în carte. De-a dreptul gânduri între două zboruri… Nu am scos cartea la vânzare, am tipărit-o în primul rând pentru prieteni, pentru cunoscuți, dar deja nu mai am niciun exemplar, am epuizat stocul”, ne mai spune Costel, amuzat.
Lansarea cărții a avut loc, după cum spuneam, în una din cele mai frumoase locații din Chișineu-Criș, curtea bisericii ortodoxe „Înălțarea Domnului”, prin bunăvoința preotului paroh Daniel Dumitru.
„Am fost onorat de faptul că Ioan Matiuț a răspuns invitației de a dezbate subiectul «Călătorului îi șade bine cu … cartea!». Mateo m-a susținut din primul moment, m-a sfătuit, a editat cartea și acum a venit la Criș, la lansare, cu aceleași gânduri bune înspre locul său natal și oamenii care se implică în promovarea valorilor locale. Doresc să îi mulțumesc și Giuliei Patricia pentru momentul artistic și sunt recunoscător celor care au fost prezenți, fizic sau virtual, și tuturor celor interesați de carte”, mai spune proaspătul autor.
Carte de vizită
Constantin Brescan s-a născut la Chișineu-Criș în 1979, unde a rămas până după absolvirea liceului din oraș. Și-a continuat studiile universitare la Timișoara, dar s-a întors să lucreze la Chișineu-Criș. În urmă cu 11 ani a primit primul contract pe perioadă determinată în cadrul agenției europene Fusion for Energy cu sediul în Spania, la Barcelona, care s-a transformat în timp în jobul permanent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!