„Apelez la această formă directă de adresare către dumneavoastră, deoarece timp de şapte luni de zile am fost prezentat drept candidatul USL la Primăria Arad. În toată această perioadă am avut o legătură specială, prin care v-am transmis ideile şi programul meu pentru dezvoltarea municipiului Arad, fiind vocea cea mai critică la adresa actualei puteri.
Din păcate, printr-un simplu telefon, fără nici un fel de explicaţie, am fost anunţat că nu mai sunt eu candidatul USL la Primărie. De atunci şi până în prezent am aşteptat o poziţie oficială, care să explice această decizie. Nici astăzi nu pot să vă dau un răspuns, conducerea Partidului Conservator de la Bucureşti preferând să tacă vinovat, cu toate că timp de şapte luni de zile mi-a apreciat activitatea precum şi efortul organizatoric şi material pe care l-am făcut.
Doresc, pe această cale, să-mi cer scuze arădenilor pentru o decizie care a fost luată independent de voinţa mea. Mă întreb oare ce blestem a lovit acest minunat municipiu şi ai săi locuitori, dacă vor fi nevoiţi să aleagă între o persoană care nu mai cunoaşte problemele arădenilor (a stat cinci ani numai în Bucureşti) şi actualul edil şef care mai cere un al treilea mandat, pe care, dacă-l va obţine, îl va exercita între două săli de judecată şi declaraţii la DNA. Mi-e teamă că am fost o victimă a unor înţelegeri transpartinice pentru ca Gheorghe Falcă să nu mai aibă un contracandidat credibil.
Faptul că în continuare arădenii percep în mine acelaşi candidat care să-i reprezinte la Primărie (şi spun acest lucru urmare a intâlnirilor şi contactelor pe care le am în permanenţă cu aceştia), mă determină să mă gândesc foarte serios să nu abandonez lupta.
Având în vedere că ne aflăm în Săptămâna Patimilor, vreau să transmit tuturora Paşte Fericit cu sănătate şi multă înţelepciune!”.
JA- M.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!