„În câteva seri, pe la ora 7.30 aproximativ, am ieşit cu câinele în parc, să-l plimbăm. Eu eram atentă la el să nu mănânce lucruri de pe jos. Dintr-odată s-a blocat. M-am speriat, m-am uitat în faţă şi în faţa mea era un fel de creatură… nici nu ştiu cum să o numesc… S-a apropiat mai tare, când mi-am dat seama că este de fapt o fată, nu vreau să zic vârsta exact – în jur de 16-17-18 ani – care se identifica drept pisică: avea o coadă, avea mustaţă, avea mască de pisică şi se comporta ca o pisică – mergea în patru labe. Bineînţeles, câinele meu s-a speriat, a început să latre, iar ea, cumva, a imitat pisicile, a făcut cum fac pisicile: a început să miaune la el, a început să-l zgârie, să vrea să-l zgârie de fapt, că ne-am tras. La un moment dat s-a pus pe iarbă – tot ca pisică, pe jos –, a început să-şi lingă labele. Ulterior, când a plecat, a fost un stâlp şi s-a frecat de stâlp, cum se freacă de obicei pisicile. Când am văzut… bineînţeles că m-am speriat, mai ales m-am speriat pentru copiii din parc, cu părinţi… Cum poate un părinte să-i explice copilului ce este acea creatură? M-am documentat pe internet, să aflu mai multe despre ceea ce am văzut şi am găsit şi o explicaţie. Este vorba de therieni. Sunt noi apariţii, sunt persoane care se identifică în anumite animale: pisici, câini etc. Am văzut pe tik-tok, au anumite campuri pe care le organizează, în care învaţă modalităţi… Din comentarii, am văzut că sunt multe persoane din România – din Bucureşti, din Braşov, din Timişoara şi… din Arad” – povesteşte o arădeancă ce a asistat la scenele bizare în Parcul Sf. Maria (fost 23 August) din Micălaca.
„Am auzit că se joacă pe aici, prin parc, că se plimbă în patru labe. E ciudat… – zice un tătitc aflat cu copilul în parc. Eu am două picioare, umblu în două picioare. Dacă e o modă şi ea (adolescenta-pisică – n.r.) se simte bine în patru labe, ce pot să-i fac? Să se plimbe!” – spune bărbatul.
Se numesc therieni
„Fenomenul blănoşilor” – cum îl definesc psihologii – pare să prindă tot mai mult printre tineri. Adolescenţi care se identifică cu animale umblă în patru labe, îşi pun mască şi coadă şi se comportă în public aidoma animalului pe care îl imită. Pentru trecători, imaginea este una cel puţin bizară. Psihologii avertizează însă că adulţii nu trebuie să încurajeze un astfel de comportament la copii, în ciuda trendurilor la nivel global legate de faptul că cei mici trebuie lăsaţi să se exprime liber.
Therienii au prins deja teren în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, unde sunt adevărate dezbateri legate de această nouă modă în rândul tinerilor. Fenomenul este îngrijorător, câştigându-şi tot mai mulţi adepţi în ţări din întreaga lume. În Japonia, un bărbat a plătit sute de mii de euro ca se transforme în câine.
Atenţionarea psihologilor
„Din păcate, tinerii, copiii mai ales, nu au un set de valori în copilărie la care să se raporteze. Şi ei internalizează, experenţiază personalitatea animalelor. Identitatea de sine – căci despre ea vorbim – sau cum ne vedem noi se referă la cum ne percepem pe noi înşine, cum evaluăm propriile noastre caracteristici fizice, cognitive, sociale, spirituale, emoţionale. Aceşti copii au, pur şi simplu, o imagine de sine deteriorată. Imaginea de sine ajută, de fapt, să testăm realitatea, să evaluăm realitatea. Dacă copilul are o imagine de sine eronată, deteriorată, lipsindu-i un set de valori, normal că şi rezultatul evaluării realităţii va fi unul deteriorat” – atrage atenţia Ramona Pantea, expert psiholog.
Ea susţine că „înainte de toate, copiii ar fi bine să fie învăţaţi să-şi accepte originile, familia. Consider că toate aceste fenomene care duc la deteriorarea identităţii personale provin din deteriorarea sau anularea celulei de bază: familia. Familia, de fapt cunoaşterea originilor, duce la formarea identităţii de sine, a identităţii personale. Dacă lăsăm un copil să se dezvolte pe o cale denaturată, deteriorată şi-i obligăm pe ceilalţi copii să asiste la aceste comportamente îi invităm de fapt să încalce şi ei, la rândul lor, reguli, să devină un grup social cu lipsă de valori, cu un profil psiho-moral deteriorat” – conchide psihologa Ramona Pantea.
Trimite articolul
XBeneficiile progresismului veros sustinut de #rezistii … iubitorii “noului normal” care sustin “identitatea de gen” dar sunt foarte suparati pe “pupatorii de moaste” care de bine de rau macar mai au ceva uman in ei indiferent de unele reflexe atavice de tip religios. Tot inainte spre “emancipare”, nu mai trece mult si va fi si directiva UE pentru sustinerea acestui tip de manifestari.
-
Hastag rezistentii se transforma … dupa consumul nazal de spais :(:(
-
kunta kinte presedinte. asta urmeaza in romanica “noii oranduiri” comunist coproratiste
-
-
Zero,
Americanii n-au nici un amestec? -
mars in rusia
-
Chiar asa… de ce sa se joace copii in parc? Sa mearga la moaste si sa pupe scheleti impreuna cu adultii!
-
Ai citit articolul ce e asta dpdv psihologic sau numai comentariile? acum nu mai ai incredere in stiinta ?
-
Astia sunt parintii care nu stiu sa isi educe copii si le ofera tot ce vor doar sa taca…
Se si linge ca pisica?!
-
Personal mi se pare mult mai înfiorător și sinistru un bărbat care se crede femeie decât o femeie care se crede pisica…zic și eu asa că doar nu dau cu paru’
Copil fără viitor ….ne trebe spital mai mare la nebuni !
-
De fapt ne trebuie in primul rand legislatie si apoi spitale in care sa se poata ocupa de copii cu probleme mintale si de adictie, pentru ca in momentul de fata nu este reglementat prin lege nimic pt minori, si nici ajutor nu pot primi decat in 2-3 spitale din tara, ceea ce este MULT prea putin.
De câteva zile vad aceasta știre pe diverse pagini de Facebook sau alte siteuri de știri. Eu in filmare vad o fata care sigur nu are 16-18 ani, care este însoțită probabil de sora și de o femeie, probabil mama. E un copil care se joaca. Daca nu E cu telefonul in mână înseamnă că e dezaxata? Lăsați copilul sa copilărească cât mai mult și vedeti-va de moaște.
-
Asa Romica, tata, asa, da i cu progresismul vostru inainte. La moaste cand merg unele babe in 4 labe….le faceti nebune….dar pisicoasele astea, tot in 4 labe, sunt normale, nu???
-
Asa, compara un adult care se juleste pe genunchi si pupa scheleti fara nici un rost, cu un copil care are imaginatie si se joaca.
Destept mai esti.
-
-
Romica…tu ce esti catel care sta pe pres si se linge pe…?
-
Asa ii…. lasa-i sa se joace …. ca voi astia care numai comentat, siguri ati avut o copilarie minunata…
Poate fi și un copil cu nevoi speciale autism, sindrom down, retard mintal ma mir cum niște pseudo psihologi își permit să-și dea cu părerea fără un minim consult sau investigații medicale.
Plină tara asa de specialiști în orice.
-
da e un copil ce copiaza lumea ,europa si ce transmit globalistii,gender ,negrii sunt cei mai buni,incalzire globala,covid,nu exista tata ,mama,doar parinte unu si doi poti sa fi orice animal doar sa nu faci copil,chestia asta e la moda in occident de cati-va ani
Jalnic am ajuns.
-
Da. Costumul de pisică te dă de gol
Ce parintii trebuie sa aiba asa o…pisica, dar poate e motan.
Cand oamenii devin hipnotizati cu informatii globaliste, renunta la ratiune si devin animale usor de controlat, deoarece le lipseste ratiunea !
-
adevarat
Au aparut si la noi specimenele, cum sa nu atraga atentie. Eu sa fiu parintele lui, l-as tine sa doarma afara, ar primi mancare de pisici , carne cruda si 0 haine, pai ori e martan, ori nu mai e.
Ce urmeaza, drag quen sa citeasca povesti la clasa primara?
-
Si daca e un copil cu nevoi sprciale care doar se joaca in parc alaturi de mama si sora ei?
Repede judecati si puneti botul la toate “stirile” senzationale. Un pic nu va duce mintea? Daca asa va manipuleaza o stire banala, va dati seama ce fac cei din partide si din biserici cu mintea voastra? Ca oile sunteti, ce se zice aia e. 0% gandire, 100% executare.-
Daca e, nu se incadreaza la ce am zis, simplu.
-
LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006
(3) Pisicile hoinare și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe suprafețele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împușcă fără restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată.
Mare grijă la blănoși…
Acest comentariu este un pamflet. A se trata ca atare.
Trebuia sa zici sshiiiiiiiitz matza !!!!!
-
sshiiiiiiiitz 🙂 🙂 🙂
Sa vina hingherii si sa o salted, apartine in adapostul therienilor la pshiatrie. Dupa tratament sa fie inrolati in armata ca sa aibe cu ce sa se identifice si sa se raporteze dupa armata.
in canada, asa merg la scoala…si profesorii nu stiu ce sa faca cu ei!!!
Is copii,se joaca,ce aveți cu ei???
O prostie !! Pare că fata se joacă … E copilă … Ca atare, se vede la sfarșitul filmării că se ridică în picioare și umblă. In sfarșit. Nimic spectaculos.
Asta e Nuță de la etajul 4. Se plimba ca o oaie seara. Mai are apucături si câteodată mănâncă căcăreze.
Incercati sa dati o explicatie la ceva ce poate fi un alt trend.
Therieni sau Furries , cum sunt numiti in general , sunt de ceva vreme si sunt o alta comunitate sau miscare la fel ca multe altele. Uni sunt pur si simplu prinisi in chestia asta care probabil ii mai bine decat dorguri sau alte aberatii.
Asa cum mai de mult erau in voga Emo sau Goth , acum a aparut chestia asta.
Fara suprare , dar psihologii nostrii la fel ca multii altii sunt in urma pe multe capitole, ba chiar ipocriti in unele cazuri.
oamenii prosti se tem de ceea ce nu se aseamana cu ei
e un instinct primar de aparare pe care il poti depasi doar prin dezvoltarea intelectului
Treaba lor, dar în momentul în care se apropie agresiv, de mine sau de cățelul meu, ii trag 2 “theriene” și am terminat discuția. Sa vad in ce se identifica apoi…