Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi au stins focul din Sânicolau Mic în aproximativ 45 de minute. ‘’În momentul sosirii la locul intervenţiei echipajele au constatat că incendiul se dezvolta în buncărul de evacuare a rumeguşului cu posibilitatea de propagare la acoperişul halei. S-a intervenit prin procedee specifice pentru limitarea propagării incendiului şi lichidarea acestuia. După o intervenţie ce a durat 45 de minute incendiul a fost stins fără a produce alte pagube societăţii respective’’, a declarat lt. George Pleşca purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Potrivit sursei citate, în incendiu au ars rumegusul din buncăr şi un motor electric, iar cauza probabilă a incendiului este suprasolicitarea motorului electric.
La incendiul de la Vărşand a intervenit Garda nr. 2 de intervenţie Chişineu Criş. La faţa locului pompierii au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul unei anexe, lipită de casa de locuit, anexa fiind folosită ca magazie de lemne. Potrivit ISU Arad, exista posibilitatea ca incendiul să se extindă la întreaga casă.
‘’Pentru limitarea şi lichidarea acestuia s-a acţionat prin procedee specifice de răcire a zonei de ardere şi îndepăratre a materialului combustibil’’, au declarat reprezentanţii ISU Arad. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ două ore. În incendiu au fost distruse parţial acoperişul anexei şi o parte a materialului lemnos depozitat. Cauza incendiului este în curs de stabilire, conform ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!