„The Wine Book of Romania”, ghid inițiat și realizat de Marinela V. Ardelean şi publicat de Editura RAO, s-a lansat la Arad luni, 25 aprilie, în prezenţa autoarei. Aceasta a fost prima lansare a cărții în țară, după cea de miercuri, 13 aprilie, din București. Locaţia aleasă pentru lansare a fost Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați, iar participarea s-a făcut pe bază de invitaţie nominală primită doar de cei care şi-au exprimat dorința de a intra în posesia cărții.
Lansarea cărţii a fost urmată de o degustare a unor vinuri de cinci stele prezentate în carte. Ghidul bilingv (româno-englez) reprezintă un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din Romania și Republica Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori. Va putea fi achiziționat, în Arad, din Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați, iar autoarea spune că va ajunge la institutele culturale, ambasadele României, precum și la cele mai importante târguri și festivaluri internaționale.
Toate vinurile prezentate în „The Wine Book of Romania” au fost evaluate anul trecut de un juriu de opt experți internaționali, dintre care doi Masters of Wine. În urma acestei evaluări au fost descrise și clasificate 214 vinuri, 15% dintre acestea fiind de cinci stele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!