Deschiderea oficială a mall-ului Galleria Arad Shoping Center, din municipiu, a fost devansată de către investitori pentru anul viitor. Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Center (GTC) s-a declarat sceptic în ceea ce priveşte deschiderea centrului comercial în acest an, subliniind faptul că cea mai posibilă dată pentru deschiderea complexului este septembrie 2010. Investiţia GTC se situează pe calea Aurel Vlaicu – ieşirea din municipiu către Nădlac, pe locul fostului stadion Strungul, şi presupune construirea unui complex comercial de 30 de mii de metri pătraţi ce pot fi închiriaţi. De asemenea, Galleria Arad Shoping Center va avea două niveluri şi o parcare acoperită cu 1.500 de locuri. Potrivit site-ului oficial al companiei, complexul comercial din Arad trebuia finalizat în acest an, lucrările aflându-se într-un stadiu foarte avansat.
Contactat telefonic, primarul Gheorghe Falcă ne-a spus: „Nu sunt motive de îngrijorare! Din câte date aveam noi, acest complext avea ca termen de finalizare a doua jumătate a anului 2010”. Întrebat dacă municipiul mai prezintă interes pentru investitori şi dezvoltatori, Falcă a explicat: „Lucrurile se mişcă foarte bine în această direcţie. Urmează să fie elaborat un Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unui magazin Lidl – ce va fi situat în Aradul Nou, iar anul viitor vom avea două inaugurări importante: Atrium Center – mall situat în zona autogării, eveniment preconizat pentru prima parte a anului, iar GalleriaArad, spre sfârşitul anului”.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!