Un diplomat de excepție, o casă renovată ca la carte, o carte cu greutate. Câteva elemente care conturează un eveniment greu de imaginat la Arad, dar care are loc chiar aici, joi, pe 4 august. Cărturarul și diplomatul arădean Marius Lazurca își lansează cea mai recentă carte a sa, „In Corpore. De la corpul păgân la trupul creștin”, alături de scriitorul Mircea Mihăieș și de filosoful Robert Gabriel Ciobanu, la Casa Pianului Jacques Faix, situată pe strada Episcopiei nr. 25. Se întâmplă deci joi, cu începere de la ora 19.00, ocazie cu care ambasadorul României în Mexic, Marius Lazurca, va purta un dialog cu Robert Gabriel Ciobanu, moderatorul evenimentului fiind nimeni altul decât publicistul Mircea Mihăieș.
„Cartea domnului Marius Lazurca (<In corpore. De la corpul păgân la trupul creștin în Antichitatea târzie>) forează în punctele centrale ale civilizației occidentale – interesecția dintre lumea greco-romană și lumea iudeo-creștină – luând corpul drept obiect al investigației sale. <In corpore> cartografiază soluțiile pe care stoicismul imperial, esenismul, teologia paulină și Tertulian le-au dat problemei corporalității – și, în special, sexualității. Actualitatea cărții ține, cred eu, de însăși condiția cititorului: fiindcă toți suntem și trup, soluțiile pe care anticii le-au dat problemei corpului ne privesc direct. Ele sunt limitele logice în interiorul cărora se plasează strategiile de autocontrol. Mai mult, cartea deschide una dintre cele mai importante dezbateri ale timpurilor noastre: în ce rezidă, de fapt, identitatea personală? Sunt onorat să vorbesc la lansare alături de dl. Marius Lazurca, autorul cărții, și de dl. profesor Mircea Mihăieș. Îi mulțumesc pe această cale domnului Lazurca pentru invitație!”, scrie Robert Gabriel Ciobanu pe facebook.
Celebrul scriitor român Andrei Pleșu punctează despre cartea lui Lazurca următoarele:
„Sunt întotdeauna încântat când întâlnesc un intelectual pe care demnităţile publice nu-l deturnează de la vocaţia sa cărturărească. Din păcate, fenomenul e rar. Asumarea unei cariere înalt administrative e greu de conciliat cu reflexele <contemplativităţii> studioase. Marius Lazurca este, însă, o fericită excepţie. Dovada este cartea de faţă, solidă analitic, abundent nutrită documentar, ingenioasă și, în ciuda amplasamentului istoric la începutul Imperiului Roman, neașteptat de actuală. Cititorul va asista nu doar la o reconstrucţie a ambianţei stoice și proto-creștine din primele veacuri de după Hristos, ci și la o reconsiderare a unei discipline – antropologia – născută ca interes pentru civilizaţii <exotice>, dar constrânsă a evolua spre abordarea <exoticului> din preajmă, alături de sociologie, istoria ideilor etc. Totul în jurul unei teme acute, cea a corporalităţii, evoluînd între <privat> și <comunitar>, între biologie și morală, între libertate și anomie. Pe scurt, o lucrare densă, erudită fără pedanterie acră, lămuritoare fără tezism previzibil. O reușită de prim rang”.
Cine sunt cei trei?
Arădeanul Marius Lazurca a studiat literele și istoria în România și Franța, unde a obținut un doctorat la Universitatea Paris IV-Sorbona (2003). A publicat eseuri, studii și volume în domeniile literaturii comparate și antropologiei istorice. În 2006 a intrat în cariera diplomatică, îndeplinind pe rând funcțiile de ambasador la Sfântul Scaun (2006-2010), în Republica Moldova (2010-2016) și Ungaria (2016-2020). În anul 2020, Klaus Iohannis a semnat decretul privind acreditarea lui Marius Lazurca în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, cu reședința la Ciudad de Mexico. Pentru o perioadă scurtă de timp, înainte de cariera diplomatică, Marius Lazurca a pus pe picioare și a condus Centrul Cultural Județean Arad.
Mircea Mihăieş este profesor de studii americane şi britanice la Universitatea de Vest din Timişoara. Critic literar, eseist și publicist român, Mihăieș este doctor în litere al Universității din București și a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român și redactor-șef al revistei Orizont, editorialist politic la România literară, Evenimentul zilei și la revista americană The New Republic.
Robert Gabriel Ciobanu este exchange student la Faculty of Humanities, Norwegian University of Science and Technology, și urmează în paralel un doctorat în Științe Politice în cadrul Școlii Interdisciplinare de Studii Doctorale, Universitatea din București, în care explorează legătura dintre teoria instituțională, policentrism și teoria funcțională a lui David Mitrany.
Citiți principiile noastre de moderare aici!