MONEASA. Au încercat să scape, dar nu au reuşit. Vorbim despre cei patru marocani care au fugit, în data de 10 mai, de la centrul de carantină din Cuied. Unul dintrei ei a fost prins la câteva ore distanţă de la momentul în care s-a sesizat dispariţia lor, în timp ce ceilalţi trei au fost depistaţi de jandarmi după trei zile de la „evadare”. La momentul prinderii lor, jandarmii anunţau faptul că toţi patru vor fi recarantinaţi pentru o perioadă de 14 zile, marocanii urmând să suporte cheltuielile acestei noi carantinări. Totodată, pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Potrivit informaţiilor noastre, cei patru au fost carantinaţi la Hotelul Codru Moma, din Moneasa. Acolo, spun sursele noastre, sunt cazaţi câte doi în cameră, iar uşa de intrare este păzită 24 de ore din 24 de jandarmi. În plus, pentru ca marocanilor să nu le treacă prin gând să se sinucidă, au fost lăsaţi fără şireturi şi fără curele. Totodată, le-au fost confiscate şi telefoanele mobile, până în momentul în care vor ieşi din carantină. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, aceste măsuri au fost luate deoarece, anterior „evadării” de la Cuied, cei patru au mai avut cel puţin o tentativă de a fugi din carantină. Se pare că înainte să ajungă la Cuied, marocanii au mai fugit dintr-un centru aflat în vecinătatea Timişoarei. Pentru ca „specialiştii în evadări” să nu se mai gândească să fugă, sunt păziţi non-stop de jandarmi şi nu au voie să iasă din camerele lor aflate, spun sursele noastre, la etajul patru al Hotelului Codru Moma.
Trimite articolul
XCred ca ar fi bine sa-i expulzam din Romania dupa carantina obligatorie, bani cheltuiti aiurea cu ei , repatriati inapoi in Maroc. Si de acolo nu au decat sa migreze catre Franta !
Ar fi trebuit impuscati pe loc ca de altfel toti emigrantii musulmani!!!
-
Perfect de acord ! sau mai bine metoda lui Tepes , o teapa merge folosita la n persoane , pe cand un glont doar la o persoana 😂
In loc sa ii expulzeze i-au dus in staiune . Acces la piscina au ? sa nu se plictiseasca …
V.am avertizat; aveți hotelul minat că sa fie detonat in caz de revolta? Este păzit de armată? Sunt amplasate mine antipersonal in jur? De ce nu au fost împușcați pe loc?
Da…au trecut pe la cabana mea, au intrat prin efracție fără a face mari stricăciuni, au sustras alimente dietetice, deoarece sunt în perioada ramadanului, au luat bicicletele și mai multe bunuri, binoclu,incarcatoare de telefon, mașină de tuns, șireturi de la bocanci și rucsac militar și-au plecat…au avut noroc că nu am dat nas cu ei… deoarece noi am lipsit pentru câteva ore… putea să iasă destul de urât dacă ar fi fost surprinși în cabană…”prietena” mea 357 era cu mine 🤔