Accidentul a avut loc joi după amiază pe DJ 709C, între Mîsca şi Pîncota. Potrivit inspectorului de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, primele cercetări efectuate la faţa locului au relevat faptul că şoferul unui autoturism – un bărbat în vârstă de 37 de ani – care se deplasa dinspre Mîsca spre Pîncota, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure corespunzător, intrând în motocicleta condusă regulamentar pe sensul opus. Femeia care se afla împreună cu victima pe motocicletă a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, aceasta suferind răni uşoare. Cei doi de pe motocicletă erau concubini. La spital a ajuns şi şoferul maşinii pentru a i se recolta probe biologice. La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.
Motociclist lovit mortal de un autoturism între Mîsca şi Pîncota
Un motociclist în vârstă de 67 de ani, din Germania a decedat după ce motocicleta pe care se afla alături de o femeie de 48 de ani, din Pîncota a fost lovită de un autoturism.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!