Daniel Funeriu le-a făcut şi promisiuni de mai bine profesorilor: „Orice sistem ca să funcţioneze în parametrii normali trebuie să aibă o resursă umană care să fie foarte bine pregătită, corect selectată şi bine răsplătită. Din păcate în România niciuna dintre cele trei caracteristici nu a fost atinsă în aceşti ultimi 20 de ani şcolari. Angajamentul meu faţă de cadrele didactice este ca ei să fie primii care intră în condiţiile normale atunci când România va intra în condiţii normale”.
„E loc de mai bine”
Situaţia învăţământului românesc nu este deloc una sumbră, potrivit declaraţiilor ministrului Daniel Funeriu. Acesta a admis că „e întotdeauna loc de mai bine”, dar a precizat şi că „în acest an şcolar 90,5% dintre copiii României vor merge în şcoli autorizare sanitar”. Cât despre noul an şcolar, Daniel Funeriu, a punctat că „sper că dacă am avut parte de un început bun să continuă în aceaşi notă. Mi-aş dori ca la început de acest an şcolar şcoala să se recredibilizeze în ochii românilor şi mi-aş dori ca încetul cu încetul şcoala să redevină un drum către visul fiecărui copil”.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!