Angajaţii din cadrul CDZ-urilor nu au nimic în comun cu bugetul de stat, asigurându-şi autofinanţarea, aceasta este ideea ce reiese din comentarile internauţilor care au accesat www.aradon.ro , iar articolul a fost în topul preferinţelor cititorilor noştri.
Pentru o mai bună informare, precizăm că potrivit statutului ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, această societate „este persoană juridică funcţionând pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, şi care realizează funcţiunile specifice legate de Managementul Traficului Aerian, se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului”.
Pentru a se asigura o siguranţă aeriană la nivel european, ROMATSA nu este controlată financiar de statul român, ci de un organism european, dar societatea nu este nici una de tip privat 100%. Astfel, angajaţii săi nu sunt nici din sectorul privat, nici plătiţi de la stat, ci îşi primesc salariile din taxele de survol aplicate aeronavelor ce tranzitează spaţiul aerian românesc.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!