Peste 2.000 de km, trei săptămâni de pedalat şi 13.000 de euro adunaţi cu stăruinţă. Totul pentru a ajuta o familie extrem de săracă din Ususău, care locuieşte într-o baracă la marginea localităţii.
Henk Benjamin, de 63 de ani, este olandezul care a făcut toate acestea. El a pedalat prin Europa timp de trei săptămâni peste 2.000 de kilometri pentru a ajuta o familie pe care a cunoscut-o acum doi ani şi care se zbate în sărăcie, să îşi ridice o casă. Olandezul a ajuns ieri la familia pe care s-a decis să o ajute. Atât părinţii, cât şi cei doi copii au handicap mintal şi le-a fost greu să-şi imagineze că cineva de departe le va întinde o mână de ajutor.
Le ridică casă
Henk Benjamin provine şi el dintr-o familie cu 12 copii şi a cunoscut sărăcia. A ajuns la arădeni prin intermediul fundaţiei „Inima” din Olanda. „Am fost foarte trist şi m-am gândit că trebuie să fac ceva pentru ei. Am făcut asta pentru că ei nu au cerut să ajungă în această situaţie, că doar aşa şi aici s-au născut. Sunt foarte mulţumit că sunt în stare să fac ceva pentru familia Alexandroaie din Ususău”, a declarat olandezul .
Henk Benjamin a strâns 10.000 euro, la care se vor adăuga alţi 3.000 de euro obţinuţi pe bicicleta cu care a făcut turul umanitar şi care va fi oferită la o tombolă specială.
Familia din Ususău nu va primi banii în mână, pentru ca nu cumva alţii să profite de problemelor lor, ci din banii strânşi fundaţia le va construi o casă.
50 de inimoşi
Sir Koolhof, preşedintele Fundaţiei Umanitare „Inima”, a venit în România acum 10 ani iar prin fundaţia pe care o conduce 50 de familii din Olanda ajută peste 50 de familii sărace din România.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!